MOBILĂ & DECOR
Fişier
AREA MANAGER, COMPANIA ACCESIT; SHOWROOM LUBE
DATA ȘI LOCUL NAȘTERII: 25.06.1979, CHIȘINĂU
STUDII: UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ „ION CREANGĂ”, FACULTATEA ISTORIE ȘI ETNOPEDAGOGIE
COORDONARE: TATIANA PĂTRUNJEL
FOTO: ARHIVA PERSONALĂ
Viorica Bargan
Amfitrioana mobilei italiene în Moldova
Adoră cultura italiană a confortului, reușește să transmită emoții și să cucerească îndrăgostiții de frumos, din Moldova. Mobila italiană este înalt apreciată, peste tot în lume, pentru forme impecabile, materiale plăcute la atingere și pentru designul său, unic. Viorica Bargan ne provoacă la o schimbare de percepție în materie de mobilă de bucătărie, care este inima casei. Educând patru copii și având în gestionare două showroom-uri, mai găsește timp să realizeze prezentări pentru studenți, designeri și arhitecți.
Anul 2022 a fost mai neobișnuit, dar ne-am adaptat. A fost dificil să acceptăm că războiul ne-a supus unor încercări complicate, atât pe noi, cât și pe furnizorii noștri din Italia. În domeniul designului, creatorul generează stilul și unicitatea și este imposibil să-l înlocuiești. Am rămas fideli frumosului și nici un fenomen social, fie că-i război sau altă calamitate, n-ar putea să ne doboare.
Totul a început acum 16 ani, de la un vis în care au crezut puțini. Pe atunci eram angajată într-o companie privată, nu mă aranja să mă limitez doar la o funcție. Mi-au apărut alte aspirații. Voiam libertate în decizii și tindeam spre a-mi dezvolta propriului vis – să aduc cultura italiană de mobilier în casele oamenilor. Să-i familiarizez cu confortul pe care îl simțim în contact cu lucrurile frumoase.
Drumul eroului cu o mie de roluri. A fost complicat, dar și captivant să-mi urmez visul. Povestea mea, în afaceri, este bună pentru un scenariu de film sau carte. Am trecut prin situații, unde, multe femei și fete n-ar face față, s-ar frânge. Sunt convinsă că bunul Dumnezeu m-a ajutat. Nu a venit nimeni să-mi spună: „Uite, Viorica, îți dau o afacere, fii cucoană de azi înainte.” Am traversat cu trup și suflet toate etapele. Am avut situații când clientul nu credea că marfa vine din Italia și eram nevoită să-l însoțesc la vamă ca să scoatem sigiliul de la camion, împreună. Am gustat din toate, ceea ce m-a făcut un om riguros, aș spune, dar acesta este un avantaj, până la urmă.
Am mizat pe setea de frumos a publicului. Găsisem o societate cu un acces limitat în alegere. Totul se reducea la câteva seturi de mobilier, de serie: „Codru”, „Tighina”, „Albina”… Era suficient să ai mobilier, atât. Dar un interior frumos și cu un mobilier personalizat, naște gânduri care te inspiră să-ți urmezi visurile. Mobilierul italian m-a vrăjit prin acest aspect. Am fost tare motivată să ofer o alternativă pe piața de la noi și să creez un pod de acces între culturile noastre.
Sunt recunoscătoare providenței pentru toate persoanele potrivite, aduse în calea mea. Celor care cred în visele mele și celor care mă susțin în realizarea lor.
Mobila italiană, mai ales cea de design, este considerată cea mai frumoasă din lume, însă era puțin accesibilă la noi. Am avut curajul să lansăm primul showroom Accesit-Italian Home Design, ceea ce părea un act îndrăzneț pentru piața din Republica Moldova. Iar la finele anului 2022, am dat startul unui proiect nou, în baza unei francize a brandului Cucine Lube, într-un showroom italian inovativ, propunând bucătării produse în Italia, la prețurile celor locale.
Mama a fost un model de conduită, de aspirații și rafinament. Ea mi-a educat simțul estetic, mi-a antrenat voința și discliplina. Aceste calități au devenit garantul corectitudinii și onestității mele în afaceri.
Toți cei patru copii ai mei spun că se simt cel mai bine acasă. Mai cu seamă la bucătărie, inima casei, unde ne adunăm împreună, cel puțin o dată în zi, ca să ne împărtășim emoțiile, visele, scopurile și speranțele noastre.
Damă a Ordinului de Malta. În acest an am simțit că eforturilor mele de a promova frumosul și pacea și-au găsit răspunsul. Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta m-a onorat pentru actele de caritate inițiate și susținute de mine în Republica Moldova, pentru o viață onestă și o conduită exemplară, bazată pe valorile creștine.
Lasă un răspuns