Artur Zgardan – OMUL ANULUI 2023

FONDATOR DIAZCHIM SRL, DIAZTECH SRL

Între bani și pământ, aleg pământul

Dacă e să vorbim despre Artur Zgardan, atunci e cazul să menționăm în primul rând faptul că este omul care crede în sine și în valoarea iminentă a pământului. Cu o reputație impecabilă, a reușit să ajungă un nume destul de greu printre cei care aleg să facă agricultură modernă. Știe cu ce respiră și acest colț de rai, dar și lumea businessului. Și în 2023, grație spiritului analitic, afacerea lui s-a menținut pe primele poziții în top.

Cea mai importantă concluzie la care am ajuns, de-a lungul vieții, e că întotdeauna trebuie să faci lucrurile la cel mai înalt nivel, indiferent despre ce ar fi vorba. Dacă îți dorești rezultate mărețe, atunci și efortul trebuie să fie pe măsură.

Ce aș face dacă aș porni de la zero? Cu siguranță, aș opta pentru o afacere proprie. Dacă ar fi să spun despre ceva ce aș evita, ar fi greu să menționez ce anume… Nu se știe niciodată cum s-ar fi schimbat lucrurile dacă nu făceam și anumite greșeli.

La succes ajungi trecând prin mai multe încercări. Încercările nu sunt eșecuri. În cazul meu, succesul înseamnă atingerea obiectivelor pe care mi le-am pus. Atunci când se materializează scopurile stabilite, și rezultatul este cel pe care ți l-ai dorit. Astfel, sigur că putem spune că sunt dependent de succes și că, fără a stabili mereu obiective noi, viața ar fi mai monotonă, iar asta nu este despre mine. Nu mă împac cu monotonia.

Anul 2023 a fost anul cu cele mai mari provocări în afacere. În domeniul în care activez, există mereu riscuri majore, iar anul trecut cred că a fost cel mai dificil an de până acum. A menține același nivel de servicii ca în anii precedenți a fost cea mai importantă reușită. Dar nu uit niciodată că, ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici.

Cea mai mare satisfacție în afacere o am atunci când partenerii noștri ne recomandă altora fără să-i fi rugat, din dorință proprie și pentru că sunt mulțumiți de colaborarea cu noi. Cu alte cuvinte, când lucrezi mult la reputația ta, iar după, reputația lucrează în favoarea numelui tău, poți fi cu adevărat mândru.

Să procedezi dintotdeauna astfel încât să nu roșești atunci când privești înapoi. Acesta ar trebui poate să devină motto-ul celor care ajung să câștige titlul de Omul Anului.

Internetul e plin de cărți și de cursuri motivaționale care mai de care. Eu aș recomanda să ascultați oamenii cu care vă întâlniți și să vedeți ce puteți învăța de la ei…

Planuri ambițioase am multe. Și de acum încolo vom pune accent pe calitate și pe o creștere sustenabilă a parteneriatelor. Și voi continua să aduc în Moldova cea mai performantă tehnică agricolă.

Cea mai fericită zi este cea în care s-au născut copiii mei.

Alegând între bani și pământ, optez pentru pământ. Acesta nu se va devaloriza niciodată.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin