Are în portofoliul său respect, recunoștință, pasiune, disciplină, emoții, fidelitate pentru rădăcini și tradiții. Dar și o viziune amplă și modernă față de tehnologia unui vin bun și de calitate. Pentru Elena Davidescu, Vinăria din Vale nu este o simplă afacere de familie ajunsă la un sfert de veac, ci chiar decorul vieții sale. Brandul ajuns în mai multe țări produce azi peste 20 de vinuri și patru spumante. Servite și într-un cadru mai intim, dar și la recepții oficiale.

25 de ani de Vinăria din Vale. Ce gust are afacerea familiei voastre?
Pentru mine, are gust de acasă. E o combinație subtilă de pământ, struguri copți în soarele verii, emoția recoltei. Este gustul unei familii care a crescut odată cu vinurile ei, dar și al oamenilor care ne sunt alături de zeci de ani – de la viticultorii care se trezesc înaintea răsăritului, până la cei din cramă care veghează vinul ca pe un organism viu. Afacerea noastră are gustul unui efort de generații, purtat cu respect, recunoștință și o doză mare de pasiune.
De la ce vârstă te-ai implicat și când ai înțeles cu adevărat ce înseamnă vinul?
M-am implicat înainte să înțeleg că m-am implicat. Când ai o familie din acest domeniu, lumea viilor și a vinului nu este „locul de muncă al părinților”, ci decorul vieții tale.
Am înțeles adevărata complexitate mult mai târziu, când am intrat în echipă și am văzut că vinul nu se face doar din struguri, ci și din timp, disciplină, decizii și, uneori, din nopți nedormite. Atunci am înțeles că vinul este atât știință, cât și emoție.
Ce ai preluat din filosofia de business a părinților și ce ai schimbat tu?
Am preluat de la părinții mei tot ce nu poate fi cumpărat: respect pentru pământ, respect pentru oameni și ideea că vinurile bune se fac în echipă, nu individual. Ei m-au învățat că fiecare sticlă poartă responsabilitatea tuturor celor implicați.
Ce am schimbat eu? Ritmul și direcția. Comunicarea, vizibilitatea, modul în care construim brandurile, felul în care vorbim cu generația nouă de consumatori. Am adus tehnologie, digitalizare, proiecte inovative, un limbaj modern și deschiderea spre piețele externe. E combinația dintre tradiția lor și energia mea.
Cea mai mare provocare într-o afacere de familie de 25 de ani?
Să păstrezi spiritul inițial fără să blochezi evoluția naturală. Să rămâi fidel rădăcinilor, dar să ai curajul să transformi brandul și să-l adaptezi unei lumi în continuă schimbare. Și să găsești mereu un echilibru între emoție și eficiență.
Cum păstrați echilibrul între tradiție și inovație?
Prin investiții constante în tehnologii avansate și prin respect pentru tot ce am construit în trecut. Noi lucrăm cu instalații moderne, linii de producție performante, tehnici noi de vinificare și sisteme inteligente de monitorizare. Dar în același timp, fiecare decizie este raportată la aceleași valori de acum 25 de ani: atenție, calitate, sinceritate. Inovația ne ajută să creștem, tradiția ne ține ancorați.
Ce rol joacă tinerii în industria vinului din Moldova?
Un rol transformator. Ei aduc o energie nouă, o viziune modernă și o dorință puternică de a arăta lumii că Moldova are vinuri extraordinare. Tinerii sunt puntea prin care tradiția devine relevantă pentru generațiile actuale.
Ce oferiți consumatorilor comparativ cu alte branduri?
O experiență autentică. Un brand de familie, nu o industrie. Oameni care lucrează în vie și în cramă cu aceeași pasiune ca acum 25 de ani. Vinuri create să aducă bucurie – pentru momente de liniște, de sărbătoare, de introspecție, de prietenie. Vinuri echilibrate, lucrate cu grijă și respect.
În ce țări exportați?
În România, Olanda, Canada, Japonia și lista poate continua, iar în fiecare an ne deschidem spre noi piețe. Pentru noi, exportul nu este doar un canal de vânzare, ci o confirmare a calității și profesionalismului.
Ce ai învățat din experiențele de export?
Că lumea apreciază sinceritatea. Autenticitatea este cel mai puternic avantaj.
Cum vezi viitorul vinificației moldovenești?
Mai Premium, mai digital, mai orientat spre soiuri locale, mai prezent în Europa. Industria noastră are potențialul de a deveni una dintre cele mai respectate din regiune.
Cu ce ai compara cel mai bun vin?
Cu o conversație sinceră. Poate începe simplu, dar se poate transforma într-o amintire extraordinară.
Ce obiective aveți pentru 2026?
Extinderea exportului, lansarea unor game noi și o comunicare cât mai aproape de iubitorii de vin.
Vinăria din Vale marchează 25 de ani de tradiție, cu peste 20 de vinuri, 4 spumante și prezență constantă pe piețe internaționale precum România, Olanda, Canada și Japonia.
Director Marketing, Vinăria din Vale
35 de ani
Originară din or. CANTEMIR
Studii: Royal Holloway, University of London
International Management & Marketing, Masterat Imperial College London,
Strategic Marketing
vinaria.md
Text: Ileana Rusu, Foto: arhiva personală





Lasă un răspuns