Învățământ primar
Liceul Teoretic „George Călinescu”
din mun. Chișinău
Învățătoare
Viorica Morcov
Interviu de Iuliana Mămăligă
Doamna învățătoare Viorica Morcov visa o carieră de medic, dar a devenit medic de suflete! Ba mai mult, în 2016 a obținut titlul „Pedagogul Anului”, un merit pe care nu orice dascăl și-l poate revendica. Trebuie să întrunești anumite calități și performanțe, iar eroina noastră le-a bifat cu plus pe toate. O iubesc atât învățăceii, cât și părinții acestora. Mama sa, profesoară de matematică, a fost izvorul inspirației spre calea pedagogiei, iar azi asistăm la cele mai frumoase roade ale acestei povești.
Cum s-a schimbat viața dvs. după titlul „Pedagogul Anului 2016”?
Timpul e un ac, dar noi, dascălii, suntem ața din el. Deja 10 ani au trecut de atunci… Lecțiile pe care ți le oferă timpul sunt singurele care te ajută să progresezi, de aceea mă strădui zi de zi să minimizez riscurile și să cresc oportunitățile de dezvoltare, și nu în ultimul rând accentul fiind pus pe atitudine în tot ceea ce fac. Societatea astăzi are nevoie mai mult ca niciodată de învățători proactivi, capabili de a se adapta noilor condiții ale timpului. Și până în anul 2016, dar și zi de zi nu uit că ceea ce rămâne în urma ta, nu este ceea ce afișezi în fața oamenilor, ci ceea ce scrii în sufletele lor!
Ce v-a determinat să alegeți cariera de învățător?
A fi sau a nu fi… Din copilărie mi-am dorit să devin învățătoare, modelul meu fiind scumpa mea mămică, profesoară de matematică, care mă veghează și îmi dă povețe de acolo din cer, dar peste ani am înțeles că voiam să devin medic. Însă, așa cum bunul Dumnezeu le rânduiește pe toate, am devenit medic de suflete omenești. Chiar din primii ani de activitate am meditat asupra enunțului: „A fi pedagog înseamnă mai presus decât orice artă.” Tot timpul am considerat că portretul unui dascăl cu vocație are „culoarea competenței” și că a fi cu adevărat dascăl înseamnă să ai talentul de a împărtăși „ceea ce știi” cu toți ceilalți, „a aprinde luminițe oferind din lumina ta” etc. Un model aparte în formarea mea profesională mi-a fost profesoara de psihologie, doamna Ionela Frunze din orașul Soroca, dar și lectorii Universității de Stat „A. Russo” din orașul Bălți.
Care sunt metodele pe care le folosiți pentru a menține atenția elevilor?
Alexandra K. Trenfor spunea: „Cei mai buni învățători sunt cei care te învață încotro să te uiți, dar nu îți spun ce să vezi”. Învățătorul, asemeni pomului cu roade, oferă celor care vor să se înfrupte din creațiile sale. Oferă, dar nu impune! Orice zi pentru mine este o sărbătoare alături de elevii mei, de aceea și multe tehnici le creăm împreună pentru a descoperi și a cerceta lucruri noi mai ușor, pentru a aplica cunoștințe teoretice în practică, adică a raporta cele studiate la viața cotidiană. Îmbrăcăm haine noi, dar nu uităm de cele anterioare, adică la baza predării stă metodica, particularitățile de vârstă etc. Atunci când elevul îl depășește pe dascălul său, este un succes al dascălului, de aceea dragostea, inteligența, dăruirea de sine, omenia, responsabilitatea, ambiția, corectitudinea, energia învățătoarei sunt la ordinea de zi și azi ca în prima zi de activitate.
Cum construiți o relație de încredere cu elevii?
Copiii sunt binecuvântări trimise din cer. Vin cu tragere de inimă la lecții sau nu prea… cel mai bine o pot spune elevii. Cuvintele lui Comenius pentru mine sunt și azi actuale: „Dacă angajăm învățarea cum trebuie, copiii vor veni la școală cu tot atâta plăcere cu care se duc la joacă”, dar un rol important îl ocupă aici și familia. Fiecare zi e o provocare și eu, învățătoarea, trebuie să-l învăț din primele zile de școală pe elev că doar atunci când poți să înfrunți eșecul poți trăi bucuria succesului; ceea ce ieri a fost imposibil, azi se descurcă cu ajutorul meu, iar mâine va realiza de unul singur – sigur va fi cel mai bun dintre cei buni. Doar două lucruri trebuie să le dăm copiilor: rădăcini și aripi. Fiecare copil e o floare; și toți la un loc fac din această lume o grădină frumoasă. Sunt mândră de florile din grădina mea. Pe tot parcursul activității pedagogice m-am străduit să vorbesc nu numai din minte, dar și din suflet și să îndemn elevul: „Să mergi încet… dar niciodată înapoi. Asta înseamnă progres!”.
Cum vă mențineți motivația și inspirația ca dascăl?
Prin sentimentul de gratitudine și împlinire sufletească că fac ceea ce îmi place cu dăruire, pasiune. Cum spunea Lao Tse: „Caută mereu căi pentru a transforma problemele în oportunități.” Sunt mulțumită de faptul că și azi mă întâlnesc cu mulți dintre discipolii mei, persoane fericite, împlinite, profesioniste. Acest lucru mă face și mai mult să conștientizez profunzimea cuvintelor: „Nu contează cât și ce dăruiești, ci cât de multă dragoste pui în ceea ce dăruiești.”
Care sunt prognozele dvs. în educația primară?
Lumea a progresat datorită creativității și inventivității omului, în funcție de necesitățile vieții. Voi încerca să mențin aprinsă flacăra entuziasmului, abnegației, cu toate că obstacolele nu întârzie să apară tot mai multe. Kafka spunea: „Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor sfârși niciodată. Sub pașii tăi care urcă, ele se vor înmulți la nesfârșit.” Îmi doresc spirit și înțelepciune de a merge mai departe. Voi finaliza acest interviu cu motto-ul activității mele: „Fii tu însuți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” (Mahatma Gandhi).
Este persoana care știe ce e mai bine pentru elevi. Copilul meu se duce cu plăcere la ore și vede în dumneaei un prieten de încredere, care știe cum să încurajeze. Când nu reușește la teme, el îmi spune: „Doamna Viorica știe mai bine și vreau cu ea să fac tema”. Acest fapt demonstrează cât suflet depune în ceea ce face pentru elevi. Un om cu suflet mare, care își dedică tot timpul pentru învățăcei. Ei vin la ea după un sfat, o îmbrățișare chiar și atunci când devin adulți.