Învățământ primar
IP Gimnaziul Olișcani, r-nul Șoldănești
Învățătoare
Valentina Șaptefrați
30 de ani de activitate
Interviu de Corina-Maria Dreagla
Nominalizarea în proiectul „100 de profesori care schimbă Moldova” a surprins-o profund. Inițial, a parcurs un întreg spectru de emoții: de la uimire, la un sentiment de mândrie discretă, până la momentul în care modestia a făcut-o să ezite. Ajungând chiar la un pas de a renunța la completarea chestionarului. Totuși, într-un final a înțeles că această selecție nu este doar despre sine, ci despre recunoașterea muncii făcute de peste trei decenii la catedră. Ea este Valentina Șaptefrați, o profesoară cu experiență, bine cunoscută în nordul țării, în mod special în Gimnaziul Olișcani.
De ce pedagogie? Cum a venit această alegere în viața d-voastră?
De mică, universul meu preferat era cel în care primeam rolul de învățătoare. Îmi amintesc cu drag cum decupam, lipeam și cream materiale didactice improvizate, imaginându-mi că în fața mea se află o clasă întreagă de elevi. Simțeam o bucurie imensă să îi întreb, să îi ajut să înțeleagă, să le corectez greșelile și să îi apreciez. Acele jocuri de atunci au fost, de fapt, primii pași spre cariera de peste ani.
Privind în urmă la cei 30 de ani de activitate, care au fost momentele definitorii care v-au format ca dascăl?
Realizez că devenirea mea ca dascăl este un puzzle format din oameni extraordinari. De la profesorii cu experiență de la colegiu, care mi-au pus bazele teoretice, până la mentorii de la început de drum, care mi-au oferit curaj, am avut mereu repere solide. De asemenea, susținerea necondiționată a soțului a fost echilibrul de care am avut nevoie pentru a mă dărui acestei profesii. Însă, cei mai importanți modelatori ai sufletului meu de pedagog au fost și rămân elevii mei. De la fiecare generație am învățat ceva nou. Elevii m-au provocat să mă reinventez și m-au forțat să rămân mereu actuală. Nu mă lasă să „îmbătrânesc” la catedră.
Care au fost cele mai semnificative schimbări în învățământul primar de-a lungul carierei dumneavoastră?
Cea mai semnificativă schimbare este însăși esența actului didactic: am evoluat de la o școală a memorării, centrată pe cunoștințe, la o școală a acțiunii, centrată pe capacități și, în final, la o școală a vieții, centrată pe competențe.
Faceți parte din categoria profesorilor care de-a lungul anilor au tot experimentat cu metode de predare. Cum ați reușit să rămâneți relevantă și actuală pentru fiecare nouă generație?
Relevanța mea ca dascăl s-a alimentat mereu dintr-o continuă căutare a noului. Am înțeles că, pentru a-i câștiga pe copii, trebuie să îi impresionezi, să le oferi acel element de noutate care să le stârnească curiozitatea. Nu există satisfacție mai mare sau motor mai puternic decât acel „mulțumesc pentru lecție” sincer rostit de copii la sfârșitul orei. Este un gest care îți dă o energie incredibilă și care pur și simplu nu te lasă să faci pauză și te motivează să te întorci a doua zi și mai pregătită, și mai creativă. Practic, entuziasmul elevilor mei a fost oglinda în care mi-am verificat mereu actualitatea: dacă ei sunt fericiți și implicați, înseamnă că metoda mea este cea corectă.
Un profesor cu modele de predare ușor învechite este un profesor mai puțin „acceptat” de generațiile tinere?
Cu siguranță, un stil rigid și depășit este greu de acceptat astăzi. Totuși, trebuie să facem o distincție clară: dacă metodele de predare trebuie să fie moderne și interactive, anumite valori din acea perioadă rămân actuale: bunul simț, responsabilitatea și disciplina sunt piloni de caracter. Provocarea noastră este să păstrăm această rigoare morală, dar să o transmitem prin metode actuale, bazate pe dialog și respect, nu pe autoritarism.
Care sunt valorile fundamentale pe care încercați să le transmiteți elevilor?
Valorile fundamentale pe care tind să le formez discipolilor mei sunt responsabilitatea, sinceritatea, bunul simț, hărnicia și empatia. Acestea sunt rădăcini fără de care ne pierdem ca oameni. Elevii au nevoie de această „busolă” pentru a reuși în viață.
Aveți o dragoste aparte pentru artă, povestiți-ne despre această pasiune, devenită și meserie.
Dincolo de orele la clasele primare, predau educația plastică elevilor din gimnaziu. Îmi place enorm să îi urmăresc cum creează atunci când le ofer libertatea deplină de a-și alege subiectul. Îi învăț nu doar tehnica desenului, ci îi ghidez spre a privi, a înțelege și a aprecia frumosul din jurul lor. Personal, ajung să pictez destul de rar, dar mă regăsesc și mă împlinesc în creațiile elevilor mei.
Trăim în era digitalizării, ce părere aveți despre digitalizarea sistemului educațional?
Digitalizarea este o necesitate impusă de viață. Cred cu tărie că „foșnetul și mirosul acelei cărțulii” trebuie să rămână o experiență sfântă pentru fiecare copil, iar cartea să fie așezată, cu grijă, mereu în „capul mesei”. Digitalizarea este viteză și informație, cartea, însă, ne așază gândurile și ne hrănește spiritul cu o liniște.
Ce sfat aveți pentru generațiile tinere de învățători?
Domeniul educațional nu este pentru oricine. Această profesie nu este ușoară și, adesea, nu este remunerată pe măsura efortului, însă dacă alegeți să fiți învățători, veți descoperi că energia copiilor este un „elixir” care te alimentează și te menține mereu tânăr. Să fii învățător înseamnă să accepți provocarea de a crește odată cu elevii tăi.
Doamna Valentina ne spunea mereu că „un cuvânt bun deschide uși pe care nici cheia nu le poate deschide”. Așa am înțeles că bunătatea nu este o slăbiciune, ci o putere. Când cineva greșea, nu ridica vocea și nu certa pe nimeni. Ne explica liniștit cum putem îndrepta lucrurile. În felul acesta, am învățat să fim responsabili, dar și îngăduitori unii cu alții. Ne îndemna mereu să nu râdem de cei mai slabi, să îi ajutăm pe cei care au nevoie și să vorbim frumos. O port și astăzi în suflet. Cea mai prețioasă lecție pe care mi-a dăruit-o nu este scrisă în nicio carte, ci în inimile noastre: lecția de omenie.