Aliona Pogolșa: Câștigăm prin sinceritate și transparență | #40under40

AM PLANURI GRANDIOASE PENTRU VIITOR!

ALIONA POGOLȘA

Fondatoarea Centrului de Ipotecă “Pro Ipoteca”

Știe cum și când trebuie să intervină, iar lumea cifrelor o caracterizează. După facultatea de Bussines și Administrare şi patru ani lucraţi în domeniul financiar, astăzi Aliona Pogolșa este intermediarul perfect dintre client și bancă, administrând cu succes un serviciu de consultanţă pentru credite «Pro Ipoteca». Știe să se iubească și să pună preţ pe oamenii cu care colaborează, iar despre frică nici nu vrea să audă, fiindcă merge întotdeauna în întâmpinarea ei.

De curând am aniversat un an de activitate. Nu-mi vine să cred, pentru că, acum doi ani mă gândeam cu teamă la ideea de a fonda o companie. Prezentul și viitorul ei se datorează doar susţinerii celor apropiaţi, celor care îmi oferă zilnic încrederea lor, dar și echipei – care e fantastică.

Câștigăm prin sinceritate și transparenţă! Întotdeauna am crezut în efectul bumerangului și că viaţă e ca o oglindă, din acest motiv am abordat tot timpul oamenii ca pe mine însămi.

De serviciile noastre beneficiază cei care dau valoare deciziei cu referire la procurarea unui imobil prin ipotecă și care își preţuiesc timpul. Probabil, cei din diaspora sunt cei mai fericiţi pentru că ne au ca suport și ne simt aproape. Recunoștinţa pe care o primim de la ei e total diferită de cea pe care o primim de la cei de acasă.

Dacă e să analizez întreaga mea carieră, atunci momentul de slăbiciune totală a fost când am renunţat la visul de a deveni designer de interior. De fapt, nu am renunţat, ci l-am trecut pe al doilea plan, fapt ce îmi dă încredere că momentul superior visurilor mele încă urmează – atunci când voi putea combina mai multe meserii, într-un scop comun – cel de a face oamenii fericiţi!

Una din calităţile mele, bună şi rea, este perfecţionismul. Dar… având în vedere vârsta copilului meu, pentru că așa îmi numesc afacerea, încerc sa fiu realistă și să nu fiu prea categorică. Respectiv, știu unde încă avem anumite piedici și mereu sunt gata să analizez critica constructivă, dar mă mândresc enorm cu cine sunt și unde mă aflu azi!

Ce cred despre mine, femeia dincolo de afaceri? Ah, iubesc eu femeia asta, doar că uneori o cert, pentru că vrea să le reușească pe toate. Aici e de vină motto-ul vieţii.

Femeia tot femeie rămâne, oricât de puternică ar părea și oricâte sarcini ar rezolva în timpul zilei, seara vrea oricum strâns îmbraţișată. Sunt mama celui mai scump blonduţ cu ochi albaștri, femeia iubită, căreia îi place să fie alintată cu flori. Pasionată de sport, psihologie și parenting.

Cifra 0, avem o relaţie aparte, de dragoste și respect. E un trigger, care azi îmi aduce aminte cum e la 29 de ani cu un copil de 3 anișori să începi viaţa de la 0. Mulţumesc Universului pentru experienţa «Cifra 0»! Pentru mine aceasta e cel mai puternic catalizator al Reușitei și Succesului! Apropo, nici cifra 0 la capitolul prima rată pentru imobil la client nu mă sperie, e o provocare ce-mi dă din ochi de fiecare dată!

Peste 300 de familii fericite, care au pășit pragul propriei case!

Nu vreau să vorbesc despre frici – când nu le dăm valoare, nici nu-și au sensul. Îmi dau curaj oamenii buni și care îmi vor binele, oamenii sinceri, care mă susţin neprefăcut. Bărbatul care-mi este alături, fiul, familia, prietenii, colegii, partenerii, clienţii, toţi cei care pot spune un cuvânt cald fără să aștepte ceva în loc. Cuvântul „Mulţumesc” e unul magic pentru mine.

În orice relaţie trebuie să fii deschis, onest și echitabil. Fără aceste componente orice principiu se spulberă. Asta ofer echipei mele și asta aștept în schimb.

Am să vorbesc despre calităţi și valori, pe care le preţuiesc în oameni. Gândirea pozitivă, atunci când tu ești plus și tot ce te înconjoară e plus. Când nu e vinovat șeful, statul, legea, soţul, când începi de la tine! Dorinţa de perfecţionare și creștere continuă. Gândirea fără limite și rame. Toleranţa și diplomaţia. Apreciez mult efortul de a nu critica și a nu judeca. Îi mulţumesc pe oamenii care nu dau sfaturi fără a li se cere, sunt fenomenali!

Îmi pare rău că am lungit prea mult perioada în care am cultivat ideea de afacere. În schimb, acum știu ce am de făcut, și, împreună cu echipa Pro Ipoteca și susţinerea pe care o am de la cei apropiaţi, vom merge cu pași dubli.

Nu ezita! Nu-ţi fie teamă! Anume TU poţi fi acel om de succes și anume TU nu trebuie să mai amâni! Și încă una, nu pierdeţi nici o șansă să cereţi sfaturi de la alţi oameni de succes. Testul tot decide – nu-ţi fie frică să greșești.

Cred în viitorul ţării noastre! În 3-4 ani știu precis că scopurile de astăzi vor vorbi mai curajos și o vor face cu cifre. Mi-ar plăcea să ne întâlnim atunci încă o dată că să facem rezumatul.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin