Cât de mult costă PACEA?

Foto: Nadya Glo

Astăzi, pe 9 mai, în Republica Moldova sărbătorim „Ziua Victoriei” – a comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei” şi „Ziua Europei”. În acest an mai mult ca niciodată înțelegem cu adevărat însemnătatea cuvântului „Pace”. Știau buneii noștri ceva atunci când ridicau paharul de vin roșu și rosteau: „Sănătate și Pace”. Azi această urare nu ni se mai pare clișeică, azi toți ne dorim liniște și siguranță.

Cât de mult costă pacea? Te provocăm să îți răspunzi la această întrebare. Noi am cules câteva gânduri frumoase la această temă de la mai multe persoane publice de la noi.

Anna Smolnițchi

„Am obosit să mă tem să mor, așa că am ales să trăiesc. Aici și Acum. Devorez cu nesaț fiecare clipă petrecută alături de familia mea. Am grijă, mai mult ca oricând, să nu adormim supărați unii pe alții și să nu ieșim pe ușă fără o îmbrățișare.

Nu mai am resurse pentru război, nici cu mine însămi, nici în relația cu alții.

Aleg Pacea. Aleg să fac ceea ce depinde de mine și ceea ce îmi place, nu mai amân viața și visurile mele, în rest – voia Domnului. Asta e puterea mea. Când alții au arme, eu am Credința.”

Foto: Nadya Glo

Tania Cerga

„Am valorat mereu pacea, inclusiv acum. Lipsa Păcii înseamnă război!
De asta, pentru mine Pacea nu este un concept legat de circumstanțe și realități. Pentru cine e conștient și treaz, asta e foarte clar întotdeauna și fără necesitate de demonstrații.

Eu sunt un om empatic. Un om care creează altfel nu poate fi. Pentru că atunci când creezi, nu poți crea exclusiv despre tine, despre emoțiile și trăirile tale. Mai degrabă, creația e posibilă, prin trăirile pe care le vezi în Lume, în oameni. Un creator e asemeni unui părinte, care simte toate durerile, bucuriile, nașterile și morțile pe care le vede.

Frica legată de război o simt de fiecare dată când când văd război, iar acum, el fiind atât de aproape, o simt mai mult, mai intens. Încerc să nu mă las sufocată de ea, și în primele săptămâni asta îmi reușea mai greu, dar, pentru că vreau să aduc lumină și speranță atât familiei mele, cât și celor pentru care cânt, lupt cu ea, prin guri adânci de aer, prin „ajut cu ce pot”, prin versuri și muzică.

Eu cred că fiecare experiență care ne pune atât de direct față în față cu durerea, cu incertitudinea zilei de mâine, cu moartea sau cu proximitatea ei imediată (care poate fi la fel de chinuitoare, sau poate chiar mai mult), ne face să ne punem întrebări despre cât de mult ne iubim viața, cât de mult ne aparține parcursul ei, cât de des lăsăm frâiele propriilor bucurii în alte mâini, cât de des ne privim în oglindă cu adevărat, cât de des ne uităm în ochii celor pe care îi iubim, cât de des le urmărim liniile de pe față cu sinceră curiozitate, cât de bine îi ascultăm pe ei și pe noi. Cred că am început să caut mai mult BUCURIA sinceră, bucuria aceea de copil. Cred că asta contează, atunci când realizezi încă o dată că „azi” e o zi ce poate „mâine nu va mai fi”.

Pacea costă foarte puțin.

Pacea costă bunătate, empatie,conștiEnță. Pacea costă educație, dragoste, cultură, mărinimie, grijă.

Pacea costă mame, tați, râsete de copii, cer albastru și soare.

Noi suntem Pacea, la fel cum noi suntem și războiul. Totul despre ce alegi să fii…”

Corina Muntean

„Ar fi clișeic să zic că valorez acum pacea foarte mult, dar, cumva este un cuvânt spre care am tins mereu, pe toate aspectele vieții, nu doar cel profesional dar și personal, însă în prezent mi-am dat seama cu adevărat ce înseamnă Pacea și am simțit pe propria piele cum este să ți-o ia cineva.
Nu cred că sunt unicul om care va răspunde cu sinceritate „DA” frica a început să mă viziteze, dar încerc să păstrez rutina zilnică și să fiu încadrată în activitățile pe care le aveam de obicei. Pe lângă asta am simțit o mai mare nevoie de a-mi crea mai multă viață în jur, am făcut modificări la birou, am procurat o mulțime de flori atât acasă cât și la școală, îmi cumpăr flori zilnic, încerc să petrec mai mult timp în natură.

Ce conta pentru mine înainte de război și ce contează acum? Nu s-au schimbat mult lucrurile la nivel de valori, au rămas aceleași lucruri, doar că ceea ce este acum și nu era înainte este o frustrare lăuntrică pe care o simt că cineva m-ar forța să-mi trăiesc viața altfel decât am făcut-o până acum, asta mă deranjează cel mai mult în principiu.

Pacea costă puțin pentru cei care nu o prețuiesc, ceea ce am înțeles în prezent este că alegem să facem război pe timp de pace și dorim pace pe timp de război.”

Sergiu Beznițchi (a vrut să ne răspundă cu o poezie)

PACE ȘI SĂNĂTATE
(scurt rezumat al ultimilor doi ani)

Buneii noștri știau ce știau,
Câteodată tăceau, altădată vorbeau.
Și, ridicând paharul după toate cele îndurate,
Își urau pace și sănătate.

Părinții noștri când ne creșteau,
Uneori ne-alintau, alteori ne certau,
Dar, ciocnind cupe cu licori dionisiace,
Își doreau sănătate și pace.

Iar noi, indiferent ce-am face,
Vrem sănătate și pace.
Și la un colț de masă toastăm cu sinceritate:
„Hai, pace și sănătate!”

28 februarie 2022

Foto:MADEIN.MD

Liniște și iubire vă dorim, dragii noștri cititori!


Abonează-te la articolele

Vip Magazin