CRICOVA – Top Branduri 2021

Combinatul de Vinuri Cricova, cunoscut în întreaga lume pentru labirinturile sale subterane, nu are nevoie de prezentare. Este un exemplu, un brand de la care ai ce învăța, grație experinței uimitoare. Să marchezi 70 de ani de existență, înseamnă multă muncă, forță, succes și profesionalism. Cricova este cel mai mare producător de spumante din Republica Moldova care utililzează standardele și metoda clasică franceză – „Methode Champenoise”, iar în palmaresul companiei se regăsește o adevărată arhivă cu premii naționale, internaționale, dar și multe licori rafinate și de colecție.

0
sticle vândute în 2021

ANUL 2022 – ANUL CRICOVA

În acest an se împlinesc 70 ani de la fondarea Combinatului de Vinuri CRICOVA. Este o cifră impresionantă, care cuprinde tradiții și experiență în vinificație. O cifră ce evidențiază oamenii care și-au dedicat întreaga activitate acestei companii și care continuă și astăzi să se dăruiască muncii și să cultive dragostea față de vinificaţie noilor generații.

Anul 2022 va fi despre oamenii Cricova! Toate activitățile vor fi omagii aduse acestei aniversări care impune admirație și respect.

AU OBȚINUT MAI MULT DECÂT ȘI-AU PROPUS

Anul 2021 a debutat cu o serie de consecințe ale lui 2020, care au îngreunat activitatea companiei. Respectiv, principalul obiectiv a fost restabilirea procesului normal de lucru.

Obiectivele setate la început de an și anume comercializarea celor peste 9,6 mln de sticle planificate, au triplat profitul companiei în raport cu anul 2020, fapt care a permis și dublarea bugetului de marketing și promovare pentru anul 2021.

REVENIREA LA NORMALITATE SAU… PRIN GREUTĂȚI SPRE STELE!

Cel mai delicat subiect pentru industria vitivinicolă a fost seceta din anul 2020, care a cauzat o lipsă acută a materiei prime. Chiar și în aceste condiții, echipa Cricova s-a mobilizat și a asigurat piața cu produsele necesare. Această provocare rămâne valabilă și pentru anul 2022, din păcate, industria vinicolă fiind direct „supusă” condițiilor climaterice.

Un alt fenomen care a afectat destul de mult, e lipsa forței de muncă, or, aici nu vorbim doar despre muncitorii calificați, ci și de muncitorii sezonieri.

Instabilitatea cauzată de pandemie pe piețele internaționale a afectat și exporturile. Procedurile sunt îngreunate, comunicarea și negocierile online sunt mult mai complicate în lipsa întâlnirilor face to face. Noile piețe și noii parteneri sunt mai greu de abordat online, iar lipsa expozițiilor și târgurilor specializate și mai mult accentuează această problemă.

Are de suferit și puterea de cumpărare, astfel o parte importantă a consumatorilor nu își mai permit vinurile de calitate înaltă sau, dacă și le permit, cantitativ cumpără sigur mai puține.

Și turismul rămâne a fi în topul celor mai afectate sectoare din cauza pandemiei. Chiar dacă moldovenii s-au reorientat spre destinațiile turistice locale, fluxul acestora nu mai este la fel de mare și aceeași putere de cumpărare scăzută se reflectă direct în ofertele alese pentru excursii. Acest sector a suportat pierderi de peste 12 milioane de lei, dar a continuat să funcționeze în pofida acestor greutăți, fiind activ subvenționat de alte sectoare funcționale cum sunt vânzările.

CIFRELE SUCCESULUI

Cifra de afaceri a Combinatului de Vinuri Cricova pentru anul 2021 este de aproape 300 milioane lei, o creștere valorică cu 20%, iar cantitativă cu 10%.

Datorită campaniilor îndrăznețe derulate pe parcursul anului, s-a reușit performanța de a crește vânzările spumantelor clasice și a vinurilor de calitate înaltă. Pe parcursul anului 2021, vinurile Cricova au fost apreciate cu peste 50 de medalii și distincții la prestigioase concursuri internaționale.

Chiar și în condiții grele de comunicare și practic imposibile de deplasare, echipa de vânzări a dat dovadă de abilități manageriale care au contribuit direct la creșterea dinamicii pe piețile externe. Un exemplu demn este România, unde vânzările în decursul anului au crescut cu 21% în comparație cu 2020.

IMPRESIONEAZĂ-ȚI PUBLICUL ȘI DUPĂ CE L-AI CUCERIT!

Noutatea anului a fost vinul rose Rară Neagră Limited Edition, care, înainte de a fi lansat oficial, a reușit să câștige medalii la importante concursuri mondiale.

O altă veste bună pentru consumatorii de băuturi rafinate ar fi spumantul Crisecco în versiunea Gold, care are în componența sa trei soiuri de struguri de Fetească – Albă, Regală, Neagră. Este un spumant deosebit de fin și aromat.

În decursul acestui an au fost organizate și câteva evenimente în premieră – Zilele Cosmonauticii în Beciurile de la CRICOVA și HalloWeRun, activităţi frumoase care, cu maxim efort, se preconizează a fi transformate în tradiții ale orășelului subteran.

VIZIBILITATE ȘI FEEDBACK 

Cel mai memorabil moment al anului 2021 rămâne a fi cu siguranță campania de promovare a vinurilor din seria Limited Edition. A fost o campanie foarte colorată și îndrăzneață, inedită și foarte diferită. Preluarea conceptului stilistic de către concurenţi după campania de lansare a venit ca o confirmare a direcției corect adoptate. Campania a adus vinurile de calitate mai aproape de generațiile tinere, care în sfârșit aleg să bea un vin bun la petreceri sau la cină.

O altă campanie foarte apreciată de consumatorii locali este cea de Crăciun, care oferă posibilitate clienților fideli CRICOVA să viziteze renumitele galerii, unde de fapt „se nasc” băuturile lor preferate. Această campanie a depășit mult așteptările echipei.

Exportul de vinuri a demonstrat că este binevenită susținerea campaniilor de promovare și în afara țării. Un exemplu reușit în acest sens a fost campania de promovare a spumantelor Cricova pe litoralul românesc.

UN NOU AN, NOI ASPIRAȚII

Următoarele 12 luni sunt dedicate în totalitate aniversării a 70 de ani de la fondare și echipelor care duc la obţinerea unor rezultate incontestabile. Doar cu implicarea oamenilor va putea fi posibilă atingerea cifrei de 11 mln de sticle vândute la sfârșit de an. Iar odată ce vor reuși să crească și mai mult cultura de consum în societate prin promovarea spumantului clasic și a vinurilor de calitate, își propun ca scop să câștige cât mai multe medalii la concursurile internaționale specializate.

Printre principiile de bază ale Combinatului de Vinuri CRICOVA este creșterea notorietății brand-ului pe plan internațional și, astfel, lărgirea hărții exporturilor.

Succesul companiei „Cricova” este rezultatul muncii depuse de întreaga echipă pe parcursul multor ani la rând. Nominaţia de ,,Patromiu Naţional Cultural al Republicii Moldova”, poziţia de top pe piaţa produselor vitivinicole şi rezultatele pozitive ale companiei „Cricova” sunt direct legate de nivelul de recunoaştere a brandului, de o echipă eficientă, care constă din oameni motivaţi de o idee comună şi îndragostiţi de ceea ce fac şi de talentul de a îngriji viţa-de-vie. Anul care vine, fiind aniversar, este unul promiţător, cu scopuri bine stabilite, cu adaptarea companiei la noile tendinţe ale pieţii, cu promovarea brandului departe de hotarele ţării și cu strategii de dezvoltare şi vânzare bine puse la punct.

Sorin MASLO

DIRECTOR GENERAL INTERIMAR

Abonează-te la articolele

Vip Magazin