Despre Doina Cernavca vorbești fie cu zâmbet larg, fie cu nod în gât din cauza emoțiilor. Sute de copii (și nu doar) trăiesc o viață mai bună datorită ei și echipei sale de la „Ajută un Om” și „Casa Bună”. Anul 2022 i-a adus o nouă provocare – războiul din Ucraina și mii de refugiați, care au căutat ajutor în Republica Moldova. Mulți dintre ei au găsit un loc unde să doarmă și să mănânce liniștiți datorită unei echipe mânate de un om cu suflet mare.
Să fii bun, altfel lumea devine și mai urâtă.
COMUNITATE
Fişier
DIRECTOR EXECUTIV AL ASOCIAȚIEI „AJUTĂ UN OM”
DATA ȘI LOCUL NAȘTERII: 26.01.1985, R-NUL CRIULENI
STUDII: FACULTATEA DE JURNALISM ȘI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII, USM
CARTEA PREFERATĂ: ULTIMA CITITĂ
FILMUL PREFERAT: OSTROV ÎN REGIA LUI PAVEL LUNGIN
COORDONARE: EUGENIA ION
FOTO: ARHIVA PERSONALĂ
Autoportret: Bună ziua, sunt Doina Cernavca, jurnalistă de profesie, om de marketing și PR, doar că am lăsat tot și am creat „Ajută un Om” – asociația obștească care de 13 ani ajută copiii săraci din sate.
Anul 2022. A fost un an foarte greu, pentru că a fost plin. Pe 24 februarie am fost primii din țară care am deschis porțile sediului nostru și am început a aduna ajutor umanitar pentru refugiații din Ucraina. În trei luni am adunat și distribuit peste 300 de tone de donații, iar în patru luni am împărțit peste un milion de porții de mâncare caldă. Am depus o muncă inumană, dar am rezistat.
Plâng doar când intru în case semi-dărâmate și găsesc copii mici și flămânzi, murdari, lăsați singuri. Această imagine din capul meu se reînnoiește constant, cu fiecare caz descoperit. Și mi se pare cel mai grav lucru care se întâmplă în satele noastre.
În 2010 am fondat „Clubul Nostru” – un proiect pentru femei, care aduce invitați din România. Am organizat sute de evenimente și ne-am oprit în pandemie. Am reluat evenimentele, pentru că oamenii au nevoie de oameni! Iar Mihai Morar și Horia Brenciu, și toți cei care au fost și vor veni la Chișinău special pentru ediții frumoase cu femeile de aici, sunt personalități care ne oferă o lecție. Și nu în ultimul rând, eu am nevoie de aceste evenimente. Pentru doza de inspirație, de încredere, de frumos, altfel de frumos.
Recunoștința: După atâția ani de activitate, deja nu mai așteptăm recunoștință din partea nimănui. Avem copiii care ne așteaptă, aleargă în întâmpinarea noastră și ne cuprind. Ochii lor spun totul. În ochii unui copil ajutat se ascunde o viață întreagă. Aprecierea lor e cea mai importantă pentru noi. Pentru că e sinceră, e curată, e adevărată!
Sunt bună. Am o supradoză de bunătate și o aplic zilnic, peste tot, indiferent că sunt în sat, la supermarket, în trafic sau în vreo instituție de stat. De la părinții mei, ambii cu studii în drept, am învățat să fiu corectă și să fac totul „după lege”. Aceste două calități mă ajută, chiar dacă de multe ori mă și doboară.
Fata mea, care recent a făcut șapte ani, merge cu mine prin sate și împarte donații. Toate hainele ei, jucăriile, le adună și periodic îmi cere să o iau cu noi. Din banii de buzunar cumpără mâncare specială și hrănește toate pisicile și cățeii pe care-i vede în stradă. Și de aici, cumva absolut întâmplător, adevărul ea deja l-a înțeles: că trebuie să fii bun, altfel lumea devine și mai urâtă.
Planuri de viitor. Dacă să rămân optimistă, atunci e despre construcția a trei centre sociale „Casa Bună” în două sate, inclusiv cel de bază din Chișinău. Știu că e aproape imposibil, dar… după tot ce am făcut în primele trei zile de război, după munca non-stop, mii de oameni, tone de donații – după toate acestea, a construi trei centre sociale mi se pare destul de real. Pentru că știu sigur că vom fi ajutați de oameni.
Ce este important în viață? Să fiu bine. Și să fie bine!