Conferențiar universitar, Președinta filialei din Republica Moldova a Asociației Generale a Învățătorilor din România
Manuale și programe școlare ce-i poartă semnătura, competențe de expertiză în domeniul politicilor curriculare, formarea vorbitorului cult de limba română, implicare socială… interesele pedagogice ale Marianei Marin sunt parte din viața ei. E îndrăgostită de vocația de a fi pedagog și își iubește discipolii ca pe proprii copii, dându-le mereu dreptul să-și aleagă singuri nota, iar lecțiile ei fiind adevărate daruri pentru elevi.
Cum arată un doctor în științe pedagogice, conferențiar universitar?
Un doctor în pedagogie este în primul rând Om. Mai mult decât atât, omenia este un principiu de activitate profesională. Cred că îmi urmez ad literam titulatura de doctor, întrucât zilnic am profesori care vin la consultații pe problemele profesionale. Totodată, mă frământă mereu sarcina pe care o am – de a contribui la dezvoltarea sistemului educațional prin proactivitate și curaj.
Vocația de profesor v-a fost în sânge totdeauna?
Nu am decis niciodată să fiu pedagog, cel puțin nu-mi amintesc momentul dat, pentru că de mică „educam” piesele de șah, fiind copil de grădiniță. Le citeam din Albinuța și le puneam să „repete” după mine. Mai târziu, pe la 12-14 ani, am devenit profesoară pentru vecinii din bloc. Vocația pedagogică mi-am dezvoltat-o în facultate.
Ați avut mai multe funcții, de la simplu pedagog la șefa cabinetul ministrului.
Anul 2020 s-a dovedit a fi unul foarte responsabil în cariera mea profesională. Am activat în echipa ministrului Educației, Culturii și Cercetării – dl Igor Șarov, fiind șefa Cabinetului, fapt care mi-a adus prilej de evaluare a tot ce cunosc pe domeniul politicilor educaționale și transpunerea acestora în practică și în decizii.
De atunci până acum, cum v-a schimbat viața?
Aceeași femeie activă, cu participări în activități de cercetare, editoriale. Anual călătoresc în scopul dezvoltării profesionale. Particip cu comunicări la importante evenimente naționale și internaționale. Aplic la stagii, cursuri de perfecționare online, drept exemplu fiind Academia Română, Centrul de Studii din Transilvania, University of Leeds, la University of Auckland, New Zealand, Universitatea din Leipzig ș.a.
Omenia este un principiu de activitate profesională.
Cum este să fii și mamă și prima învățătoare propriului copil?
În adolescență, Valentin spunea că am fost o profesoară severă și că mereu îl întrebam când el nu se pregătea. Sigur, avea responsabilitate în fața colectivului să nu fie tratat de subiectivism. Peste ani, trecând prin gimnaziu, colegiu, facultate, mi-a spus: „Mama, mai bună profesoară nu am mai avut”. Aceasta a fost cea mai mare apreciere din partea elevilor mei.
Un profesor găsește timp și pentru dânsul?
Uneori, când caut sufletul, am impresia că prea mult îi acord atenție. Sunt predispusă spre nostalgii, de aceea eu nu am timp să mă lamentez. Când simt că nu sunt apreciată femeiește, mă apuc de lucru și îmi trece. Sunt mulțumită de felul meu de a fi, sunt prea generoasă în dragoste și am exagerat cu sacrificiile în numele ei. Dar am grijă foarte mult de felul cum arăt, cum mă prezint undeva și acord atenție deosebită stărilor mele emoționale.
Ce spune tatăl copiilor despre pasiunea dvs.?
Tatăl băieților mei a fost mereu impresionat de insistența mea profesională, mai ales când a înțeles că eu altfel nu pot fi. Nu mi-a reproșat niciodată că nu am grijă de familie și de copii. Din contra, avea pretenții că prea mult muncesc. Eu însă am mers înainte. Astăzi ne trăim a doua tinerețe în înțelegere, de dragul copiilor, dar fiecare cu lăcașul său. Și nu vreau să fiu compătimită. Este spre pacea interioară a fiecăruia dintre noi. Dar nu exclud că în doi lucrurile pot fi mai frumoase. Sunt optimistă. Va fi într-o zi un bărbat adevărat care mă va înțelege mai mult și va accepta activismul meu.
Aveți o asociație dedicată profesorilor, plus revista care ajunge pe toate băncile școlilor. Cât de mulțumită sunteți de ceea ce faceți?
Cred că misiunea mea constă în realizarea nevoilor școlii de azi și atunci când observ că materialele elaborate de noi aduc rezultate, lecțiile devin mai eficiente, profesorii – mai creativi și inovativi, simt o obligație de a munci și mai mult. Probabil că se numește împlinire. Profesorul din mine visează la cât mai multe inovații, cărți și biblioteci vii – adică oameni de la care să învăț.
Text: Zina Bivol, Foto: Lina Burbulea
#cultivare