Poate spune „Nu” când e cazul și mereu își setează obiectivele astfel încât să ajungă acolo unde și-a propus, asemenea unei feline, că doar nu
Poate spune „Nu” când e cazul și mereu își setează obiectivele astfel încât să ajungă acolo unde și-a propus, asemenea unei feline, că doar nu
Revista VIP magazin a desemnat 50 de femei de succes din Moldova! Aseară, în cadrul unui eveniment special, într-o atmosferă relaxantă, pe notele muzicale celor de la
Frumusețea are un nume în Republica Moldova – Daria Room. De mai bine de un an, salonul a reușit să contureze și să accentueze grația feminină
Salonul „Daria Room”, specializat în remodelarea corporală, îţi vine în ajutor dacă te confrunţi cu probleme legate de aspectul fizic și îţi propune să apelezi
Ana Platonov este femeia care visează simplu și frumos și știe sigur ce vrea de la viață. Își poate transpune ideile în realitate și, dacă
Întreaga viață suntem în căutarea frumuseții. Ce ai spune dacă ți-am zice că aceasta poate fi obținută mult mai ușor decât crezi… Daria Room, un salon
Acum câteva clipe, s-a încheiat Gala Premiilor „Omul Anului 2016” organizată de revista VIP magazin. Aproape 300 de invitați au participat la evenimentul fastuos ce s-a