Actriță, regizoare, Director Artistic al Teatrului „Geneza Art”
Născută pe 4 august 1986, s. Palanca, r-nul Ștefan-Vodă
Studii: Facultatea actori teatru/cinema AMTAP; Masterat în teatru, AMTAP
Al ei 2025 este despre Frida, Elizabeta și toate personajele cărora le-a dat formă în calitate de regizor al teatrului creat de ea. Își asumă teatrul cu întreaga ființă și întregul timp, iar fiecare rol devine pentru ea și actorii săi o confruntare între fragilitate și forță, caracter și alegeri. Este inegalabilă și greu de mulțumit. Poate că de asta nu cedează al treilea an la rând trofeul Omul Anului.
Ce am învățat despre oameni în anul acesta? E dificil să răspunzi la această întrebare generalizând. Știu că Omul are nevoie de Om, ca să se regăsească în propriul adevăr! Anul acesta „m-au durut oamenii”… prin atitudini, prin gesturi pe care nu le-am înțeles. Și totuși… există oameni în viața mea care mă ridică. Nu sunt toți la fel… „oamenii sunt buni și răi”, există oameni pe care îi admir și în care aleg să cred.
În 2025 am obținut un contract și o colaborare extrem de importantă pentru Teatrul Geneza Art, cu o companie cosmetică bine-cunoscută pe piața din RM, care a devenit partenerul principal de dezvoltare pe durata întregii stagiuni. Fapt pentru care le mulțumesc. Am să repet, dar e un mare adevăr în acest gând: „Mecenatul e o artă tare delicată, e o inegalabilă lecție de demnitate”.
Adesea mă gândesc că uneori ar trebui să mă impun mai mult să port titlul, funcția sau premiul – și de fiecare dată rămân loială propriilor valori – aleg să fiu Omul Anului în viața de zi cu zi. Eu sunt foarte tare legată de pământ – aspirațiile nu sunt criteriile care îmi dau forță. Puterea mea este în ziua de azi și ziua de astăzi e puterea mea. Scena. Ea este și oaza și abisul meu. Am devenit mai puternică când am descoperit destinul și personalitatea Fridei Kahlo. Îmi asum și sunt conștientă că niciodată nu am făcut RĂU. Invidia, trufia, răzbunarea, pedeapsa… sunt concepte morale care aparțin unor forțe care nu apropie oamenii, ci îi aruncă unii împotriva altora.
Întrebările ipotetice întotdeauna mă duc în direcții care mă limitează și-mi vine greu să-mi formulez gândurile. Eu sunt fiica părinților mei. Crezul meu e iubirea. Valorile mele sunt un echilibru dintre artă și suflet. Sunt sluga profesiei mele. Și cred în fiicele mele, ca în Dumnezeu.
Interviu: Anastasia Mocanu
Foto: Mihail Turculeț