Născut pe 8 mai 1963, or. Sângerei
Studii: Absolvent al Institutului de Teatru
„Boris Șciukin” de pe lângă Teatrul „Evghenii Vahtangov” de la Moscova; Doctor în studiul teatrului și artelor spectacolului la Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu
Pentru maestrul Petru Hadârcă anul 2025 a fost sub constelația momentelor demne de povestit viitoarelor generații. Două zile de sold out la București pentru „Grădina de Sticlă” după romanul Tatianei Țîbuleac și „Chirița în concert la Chișinău” de A. Milea sunt doar câteva dintre performanțele TN „M. Eminescu” bifate în cadrul Proiectului Teatrul Românesc București-Iași-Chișinău. Sala Mare „I. Caramitru” cu o capacitate de 1000 de locuri a fost prea mică pentru iubitorii de artă autentică.
Vreau să cred că prin spectacolul „Grădina de sticlă”, jucat cu casa închisă de două ori în același an la București (la Sala „Ion Caramitru” și în cadrul Festivalului Național de Teatru de la București în Sala Studio), apoi la trei festivaluri: Festivalul Internațional Zilele Teatrului „Matei Vișniec” de la Suceava, Festivalul Internațional de la Sibiu, Festivalul Stagiunea Estivală de la Constanța, am reușit să ajungem la inimile publicului din România, să fim cunoscuți mai bine și înțeleși. Și un alt lucru important pentru mine este că am lucrat la un Shakespeare, un „Richard al III-lea”, la care mă gândeam de mult.
Cu oamenii care își fac munca prin pasiune și dedicație, și care au sentimentul respectului și responsabilității reciproce – poți răsturna munți, adică poți face lucruri, aparent imposibile. În cazul nostru a fost turneul cu „Grădina de sticlă” prin șapte orașe europene: Verona, Padova, Roma, Parma, Torino, Bruxelles, Berlin – acolo unde își duce viața diaspora noastră. A fost un tur de forțe fizice și spirituale, un test de omenie și dăruire, de prietenie și dedicație, pentru care le sunt infinit recunoscător colegilor mei din TN „Mihai Eminescu”. Sunt extraordinari!
Arta nu îți dă sentimentul de a fi mai puternic, există mereu stări de inspirație și încântare care alternează cu cele de mari îndoieli, dacă reușești să modelezi, să dai chip și suflare ideii care te împinge să creezi. Există uneori bucuria reușitei și regretul amarnic al nereușitelor. Și niciun premiu, nici o avalanșă de aplauze nu înseamnă niciodată că ești mai puternic, deoarece cu fiecare nouă montare o iei de la capăt, e un proces sisific mai curând, adică faci drumul spre vârful muntelui și când ajungi, piatra se rostogolește la vale și totul începe din nou.
Interviu: Iuliana Mămăligă, Foto: Sergiu Bucico