„Tot ce vine peste noapte, se dărâmă ziua, mi-a zis în timp ce îmi prezenta imperiul său industrial de la Mizil, România. Nimic nu mi s-a dat uşor.” Eram de-a dreptul impresionată. Tocmai cunoşteam un moldovean de succes care a avut curajul să abandoneze o carieră bună în media de la Chişinău şi să schimbe tot. Casa, oraşul, școlile copiilor, meseria. Şi a reuşit. După multe lupte cu timpul, cu circumstanţele, cu politicienii, cu specialiştii în a pune piedici, lupte pentru un loc demn sub soarele măgulitor al marilor afaceri din industria petrolului. Să-l cunoaştem. Meet Alexei Repede!
Text: Rodica Ciorănică • Foto: Dragosh Cojocaru
Locație: Berd’s Design Hotel
Viața m-a învățat multe lecții care mi-au conturat caracterul. Şi tocmai de asta sunt un om foarte discret și nu îmi place să vorbesc despre mine însumi. Sinceritatea este principala mea trăsătură, îmi place să spun lucrurilor pe nume. Încerc să ofer bunătate și respect, așteptând ca și răspuns același lucru. Uneori însă, sunt omul ce poate lua decizii care să taie în carne vie. Deseori sunt întrebat de unde atâta energie și ambiție. Răspunsul e simplu, nu-mi place să bat pasul pe loc, iar prin proiectele pe care le implementez, încerc să mă depășesc.
În marea majoritate le-am făcut repede, însă cele mai importante și de impact decizii au fost gândite și analizate în timp. Nu poți face lucruri serioase și de lungă durată, atunci când iei decizii pripite și nechibzuite…
Se întâmplă ca numele să coincidă cu felul meu de a fi, iată de ce numele meu nu era asociat cu nimic altceva decât cu cuvântul „repede”. Eram mic și rapid. Doar Mihai Reus, antrenorul meu la lupte libere, sport pe care l-am practicat timp de 15 ani, înțelegea cum de reușeam într-un timp destul de scurt să câștig. Nu intram bine pe covor, că adversarul era jos. Așa am fost toată viața.
Am fost un copil normal, ca toată lumea. Ca toți băieții, am visat să devin cosmonaut sau aviator… Am și încercat. Dar n-a fost să fie. Chiar dacă visurile din copilărie nu au luat contur, mi-am realizat în schimb toate visurile de adult. Iată de ce pot spune că sunt un om împlinit.
Dvs. simțiți oamenii? Câte puteți spune despre un om după primele 5 minute?
Îmi place să cred că simt oamenii și că am un spirit intuitiv care rar dă greș. Nu am nevoie de mult timp ca să îmi fac o părere despre cineva și, în cele mai multe cazuri, de-a lungul anilor, părerea a rămas neschimbată. Totuși, au fost momente în care m-am înșelat, pentru că fiecare om e un artist. Astfel de experiențe sunt foarte bune, pentru că m-au învățat să fiu și mai precaut cu oamenii pe care îi aleg să îmi fie aproape.
Probabil că da. Eu nu pot să mă prefac.
Succesul este relativ. Pot spune că am avut o carieră bună în jurnalismul din Moldova. Am avut onoarea și norocul să muncesc la cea mai prestigioasă revistă din acele timpuri – revista Chipăruș, care era subordonată Crocodilului din Moscova. Nu eram verificați de autoritățile din Moldova, ci de cei de la Moscova. Eram printre puținii jurnaliști care în acea perioadă nu erau membri de partid. Eram liber și puteam să-mi exprim viziunile fără ca cineva să mă amenințe cu retragerea biletului de partid. Toate articolele care rezultau din deplasările pe care le aveam, reflectau adevărata situație din teritoriu. Realitatea era deseori creionată. Iată de ce, ca jurnalist, mi-am propus să scriu doar faptele reale. Nu de puține ori eram chemat de redactorul-șef pentru a mi se explica că astfel de articole nu pot fi publicate. Scriam zeci de foi în care îmi relatam ideile și eram atât de mândru de rezultat, iar a doua zi, rupeam foile și scriam din nou. Eram un perfecționist. Era o adevărată provocare jurnalismul din acea vreme, dar primeam o satisfacție enormă. Așa erau anii ‘90 în jurnalismul moldovenesc.
Soția s-a pomenit cu cumpărătorul la ușă. A înțeles decizia mea și m-a susținut în totalitate. Doi ani am trăit în biroul redacției, împreună cu cei patru copii. Nu a fost ușor. Analizând acum, cred că aș fi luat aceeași decizie.
Ați făcut bani din media datorită colaborărilor cu politicienii?
Îmi pare rău să admit acest fapt, însă, puțini dintre jurnaliștii de astăzi au cu adevărat coloană vertebrală. Nu cred în libertatea și independența presei moldovenești. Ceea ce se întâmplă acum în jurnalism, nu este altceva decât manipulare. Chiar dacă este dur, acest fapt este adevărat. Tot mai multe reportaje care sunt difuzate publicului larg sunt realizate în funcție de cât de mare este „onorariul” primit. Iată de ce credibilitatea presei a avut de suferit mult, mai ales în ultimii ani.
Nevoia m-a împins. Nu am plecat din Moldova din plăcere sau dintr-un moft. Am plecat pentru că am fost amenințat cu privarea de libertate și nu am avut de ales. S-a întâmplat că Bucureștiul a fost cel mai aproape. De asta am venit aici. Am fugit de dracu’ și am dat de taică-su.
Asta nu a fost prima dată când mi-am schimbat viața într-o noapte. La vârsta de 14 ani am mai făcut-o. Mi-am luat într-un rucsac sandalele primite cadou de Paști, o pereche de pantaloni scurți și am plecat spre Bălți, la o școală profesională… de acolo a pornit viața mea adevărată. Nu era deloc simplu.
Nu sunt omul care a ales drumurile ușoare. Ceea ce sunt astăzi este rezultatul a multor încercări și provocări, a multor speranțe și deziluzii. Nu am cedat niciodată și am reușit să îmi păstrez valorile și principiile, asumându-mi toate riscurile.
Negrul nu era întotdeauna smoală, dar încercările prin care am trecut, nu le doresc nici celor mai aprigi dușmani.
Cu o movilă de gunoi până la etajul 4… Așa era Bucureștiul anilor ‘90. A fost extrem de greu. Totuși, România era o țară străină și, ca orice alți străini, eram privit ca un imigrant. Această etichetă am purtat-o cu mine oriunde am mers, fie la instituții de stat pentru acte sau formalități, fie la instituții private. Existau și încă mai sunt multe idei preconcepute despre moldoveni. Am reușit să mă impun doar prin mult profesionalism și insistență.
A fost un drum lung și anevoios… dar, la finalul acestui drum, am obținut un succes vizibil, care a schimbat multe vieți. Am ales să fac business în domeniul utilajelor petroliere. Un domeniu extrem de competitiv și solicitant. Au fost momente de îndoieli care mi-au influențat viteza de dezvoltare, momente în care eram gata să renunț la visul meu de a deveni lider în acest domeniu, pentru că aici oamenii joacă după alte reguli. Nimeni nu-mi oferea nicio șansă. Dar mi-am văzut de drum. Știam sigur că, într-o zi, visul meu de a deveni lider în Europa la proiectare, inginerie, fabricație și servicii tehnice pentru industria petrolului va fi un mare succes. Și așa a fost.
Concurența este cea care dictează regulile jocului. Eu am fost mai competitiv. Aprecierea nu m-a flatat, pentru că știu munca din spatele acestui succes. Totuși, pentru business, această comparație nu a fost una propice. A fost o luptă pe viață și pe moarte.
Este prea mult spus un război… a fost o luptă cu morile de vânt, nu una cu politicieni. Nu cred în noroc. Mi-a mers? Sunt un tip care nu crede în noroc. A fost o luptă aprigă… După opt ani, am obținut câștig de cauză într-un proces care frâna dezvoltarea companiei și a proiectelor planificate. Din păcate, nu sunt singurul care a avut astfel de lupte. Mulți oameni de afaceri, atât în Moldova, cât și în România, zi de zi se confruntă cu astfel de situații. Corupția, birocrația și presiunile politice asupra oamenilor de afaceri, nu duc decât la stoparea evoluției mediului de business, care este un important motor al economiei.
Au fost multe… dar confidențiale. Cred că este suficient să menționez unul dintre clienții Repede Pressure Control – OMV Petrom.
Nimic. Toate prin care am trecut, m-au format ca personalitate și ca om. Atât experiențele bune, cât și cele mai puțin frumoase, au fost extrem de valoroase.
Pentru a construi ceva măreț, trebuie să îți dorești acest lucru cu tot sufletul. Dacă vrei să fii un Rockefeller, trebuie să fii maximalist, nu poți să fii doar bun și cuminte. Sunt împotriva sloganului „capul plecat, sabia nu-l taie”. Așa ne-am obișnuit să trăim în Republica Moldova, acesta este unul dintre motivele principale pentru care nivelul de trai al moldovenilor nu s-a schimbat mult de-a lungul timpului.
Moldova înseamnă viața mea. De fiecare dată mă întorc cu drag acasă. Am fondat și un ONG – Asociația Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni, pentru antreprenorii care, la fel ca mine, au fost nevoiți să plece din țară, dar își doresc să se întoarcă. Am lansat și proiecte economice și sociale de rezonanță în Republica Moldova pentru a ajuta mediul de afaceri din țară. Am constatat că întreprinzătorii din țară sunt gata oricând să pună umărul la dezvoltarea politicilor publice, iar eu mă bucur că am devenit vocea antreprenorilor moldoveni de pretutindeni.
Eu întotdeauna mi-am dorit să mă întorc acasă și să îmi dezvolt acolo afacerile, dar condițiile care sunt acum, nu sunt deloc atrăgătoare. M-aș întoarce când vom avea libertate de exprimare, posibilitatea de a profesa, un mediu de afaceri susținut, când interesele cetățenilor vor fi mai presus decât corupția și interesele de grup.
La definiția politicianului de astăzi din Republica Moldova, nu, nu aș putea. Nu sunt omul speculațiilor sau al declarațiilor nefondate. Eu mi-am identificat calea singur, fără să datorez nimic, nimănui. Am putut mereu să țin capul sus și să fiu mândru de orice realizare. De ce? Pentru că în spatele brandului Repede Pressure Control nu a fost niciodată o figură politică. Și pentru acest lucru e nevoie de rezistență și multă demnitate. Și eu am demonstrat că se poate.
|Chestionar
•Care e principala dvs. trăsătură de caracter? Omenia.
•Care e principalul dvs. defect? Punctualitatea.
•Care e cartea pe care o iubiți cel mai mult? Ion Creangă, „Amintiri din copilărie”, pentru că în suflet sunt încă un copil.
•Ce film v-a plăcut cel mai mult? „7 suflete”, regizat de Gabriele Muccino.
•Care e băutura preferată? Vișină în sucul ei.
•Care e mașina preferată? Cadillac Escalade.
•Care e cea mai importantă reușită a dvs.? Familia.
•Care e cel mai mare regret pe care îl aveți? Niciun regret.
•Care e ocupația (hobby) dvs. preferată? Înotul.
•Țara (orașul) care vă inspiră cel mai mult? Republica Moldova.
•Care e cea mai mare teamă pe care o aveți? Să nu ajung la data în care îmi expiră buletinul (buletinul expiră în 2087).
•Dacă l-ați întâlni pe Dumnezeu, ce ați dori să-i spuneți? I-aș cere iertarea păcatelor poporului moldav.