RUSLAN GARBALÎ, OMUL ANULUI ÎN DOMENIUL MANAGEMENTULUI SERVICIILOR PUBLICE

Personalitatea publică a lui Ruslan Garbalî iese în evidență atunci când vorbim despre cele două posturi pe care le ocupă: atât cel de conducător al întreprinderii „Chișinău-Gaz” – una de o responsabilitate și importanță majoră pentru economia națională, dar și fotoliul de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei. Și prin acțiunile pe care le întreprinde acesta prin prisma celor două funcţii, dar și din postura de filantrop.

Sunt deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei. Acest lucru îmi oferă o ocazie suplimentară de a avea grijă de locuitorii Autonomiei și de a le soluționa problemele. Consider că aceasta și este cea mai importantă realizare din viața mea.

Iau rapid deciziile. Mă caracterizează. În același timp, nu regret alegerea făcută și încerc să folosesc rațional orice experiență pentru viitor. Prefer să „vorbesc” nu prin cuvinte, ci prin acțiuni.

Dacă vorbim de 2018 și mediul de afaceri… În acest an, a crescut activitatea afacerilor în Republica Moldova, fiind create toate premisele pentru dezvoltarea lor cu succes.

La întreprinderea condusă de mine, „Chișinău-gaz”, în 2018, s-a făcut o serie de reforme interne, menite să perfecționeze calitatea serviciilor destinate consumatorilor de gaze naturale. Aceste reforme au permis îmbunătățirea semnificativă a calității deservirii tehnice a cetățenilor, creșterea nivelului de siguranță și fiabilitate a rețelelor de gaze; perfecționarea sistemului de consultanță, spre binele consumatorilor etc.

Cea mai mare contribuție a oricărui conducător și politician este contribuția adusă oamenilor. Mereu am crezut în asta. Prin urmare, an de an, acord o atenție deosebită anume domeniilor sociale. În 2018, fundația mea filantropică, Birliklea Ilîk, a contribuit la construcția și reparația mai multor fântâni în sudul țării, la deschiderea unui teren de joacă pentru copii în orașul Ceadîr-Lunga, la construcția și sfințirea unei clopotnițe în satul Gaidarî, a acordat asistență socială celor care au nevoie.

Atuul meu? Cred că e perseverența. Dacă am intenționat să fac ceva, merg spre obiectiv până la capăt, fără să-mi fie frică să încerc ceva nou, să păşesc pe căi nebătătorite, să deprind noi abilități și să descopăr, pentru mine, noi calități.

Cine nu merge înainte, face cale întoarsă – alte opțiuni nu există! Este și mottoul meu.

Cred că atitudinea mea față de oamenii din jurul meu ajută la schimbarea lucrurilor din jur, a lumii, până la urmă. Corectitudinea este unul dintre principiile de bază ale relațiilor umane, cred. Astfel că, întotdeauna, încerc să tratez oamenii sincer şi corect.

Ca om de afaceri, poate, aș dori să fiu mai prudent privind încredrea în unii oameni mai mult decât e cazul, pentru că dezamăgirea e foarte dureroasă. În același timp, aș vrea să-mi păstrez deschiderea, care contribuie la depășirea oricăror bariere atât în relațiile personale, cât și în cele de serviciu.

Spre marele meu regret, timpul liber îmi lipsește, pur și simplu. Dar atunci când, totuși, intervine chiar și un minut liber, mă străduiesc să-l acord familiei și prietenilor.

Mențiuni obținute în 2018:

Diplomă de Onoare, oferită de S.A. Moldovagaz, cu prilejul sărbătorii profesionale ,,Ziua lucrătorului din sistemul de gaze”, în semn de recunoștință și înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea ramurii de gaze.

Diplomă de Onoare, oferită de S.A. Moldovagaz, pentru rezultatele remarcabile obținute de colectivul întreprinderii în activitatea de producție, în semestrul I al anului 2018;

Diplomă de mulțumire în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru susținere și contribuția semnificativă în organizarea și desfășurarea Turneului Internațional de Gimnastică Ritmică, ediția a IV-a;

Diplomă și medalii pentru merite în fața Sfintei Biserici Ortodoxe.

Fişier:

Director „Chișinău-gaz” SRL

Data şi locul naşterii: 3 iunie 1970, or. Ceadîr-Lunga

Studii: Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Facultatea de Economie;
Academia de Gospodărie și Administrare Publică pe lângă Președintele Federației Ruse, Managementul Administrației Publice; studiază la Universitatea Tehnică din Moldova

Text: Marcel Toma

Foto: Arhiva personală

Abonează-te la articolele

Vip Magazin