Londra, 14 ianuarie, 2023. O zi oribilă, ploioasă, friguroasă… Anul acesta i-a adus cel mai dramatic cadou din viață. În ziua când a împlinit 30 de ani, a aflat că este bolnavă de cancer. Și totul mergea bine… Activitatea la Zara, studii de limbă engleză, design vestimentar, un soț iubitor, doi copii… Dar soarta și-a spus cuvântul și a îndrăznit să-i schimbe cursul vieții chiar atunci când totul părea perfect.
Funcția: Blogger
Data, anul, locul nașterii: 14.01.1993, Sângera
Sensul adevărat al vieții. Când înțelegi că poate să se termine viața ta oricând și te trezești, și îți vezi copii care dorm lângă tine, și îți imaginezi cum ar fi să rămână fără tine, cine o să-i iubească ca tine, cine va avea grijă de ei, abia atunci începi să înțelegi cât de importantă e viața și că trebuie să savurăm clipa. Pentru că fiecare zi e un început.
Timpul nu e nesfârșit. Fiecare avem un dar. Timpul. Doar că el se va termina într-o zi. Eu abia la 30 am înțeles ce înseamnă a trăi.
Neliniște. De ce eu? Furtuna a durat vreo lună, nu se oprea deloc, gândurile mele nu încetau, goneau cu 100 km la oră, nopțile erau pline de întrebări și nesomn. Sunam doctori, umblam la ghicitori, vorbeam cu persoane cu capacități extrasenzoriale.
Dimineața în care s-a oprit furtuna. Într-o dimineață, îi zic soacrei mele: „Dacă mor, să mă îmbrăcați în costumul meu alb”. După asta m-am dus în camera unde dormea băiatul mic, Sam, avea 5 luni, și, privindu-l, am început să plâng. Și atunci am început să mă cert cu mine: „Stela, ai ajuns tu să termini astfel viața, să lași copiii fără mamă, poate devii mai curajoasă și te uiți pozitiv la lucruri?” Și atunci s-a oprit furtuna. Atunci am început a trăi!
Londonezii cheli. Mi-am rugat soțul să mă radă pe cap. Iar el îmi zice: „Rade-mă pe mine!” Am râs și plâns împreună. Îl rădeam și-i spuneam: „Iubire, atâta timp nu te-am văzut ras chilug…” Iar el: „Eu nu te-am văzut niciodată…”
Pașii spre acceptare. Când m-am văzut fără păr, plângeam, dar și râdeam. Atunci mi-am văzut cu adevărat frumusețea. Înainte, mă luam la întrecere cu toate femeile, dar de când m-am ras pe cap, nu am mai avut așa tendințe. Mă simțeam frumoasă în suflet.
Puterea. Am simțit-o când am început să am o relație bună cu Dumnezeu. În odăița mea, stăteam în genunchi și vorbeam cu El. Îl rugam să-mi dea putere să trec cu bine și să fiu lângă familia mea. Când am început să simt și să văd răspunsurile Lui, am înțeles că Dumnezeu are să-mi dea de toate. Am început să mă schimb, să fiu așa cum El își dorește: plină de bunătate, dragoste, credință, să iert, să iubesc și să fiu mulțumită zi de zi de tot ce am.
Sfat altor femei. Să primească cu sufletul împăcat ceea ce vine în viața lor. Să înceapă să schimbe mai întâi sufletul, inima, nu părul sau sprâncenele, buzele. Fii cu tine însăți frumoasă, bună, iubită. Îndrăgostește-te de tine și de calitățile tale. Viața este atât de scurtă și fragilă, că nimeni nu știe când va veni ziua X. De asta, e bine să ții minte de ea. Stai în picioare și nu te clătina, fii un copac cu rădăcina puternică!
Cea mai grea zi. 9 februarie 2023, prima chimioterapie. A fost chemată ambulanța, simțeam că mor. Bătăile inimii erau 150 pe minut, credeam că va ceda.
Cea mai fericită zi. Fiecare zi este fericită pentru că sunt sănătoasă.
Regretul meu. Că nu am făcut cunoștință cu Dumnezeu mai devreme. Dar mă bucur că el a decis să-l cunosc la 30 de ani.
GENERAȚIA MEA DE FEMEI CREDE ÎN MINUNI.
#recunoștință
COORDONARE: RODICA CIORĂNICĂ, FOTO: ARHIVA PERSONALĂ
Lasă un răspuns