Top 100 Branduri 2016. Crideni /Băuturi alcoolice/

Brandul aparţine companiei Mold-Nord S. A., singurul producător din Republica Moldova care are un portofoliu larg cu produse de profil, dar şi specifice: băuturi tari, vinuri tradiţionale, vinuri fără alcool şi vinuri din fructe.

Producătorul

Timp de peste 50 de ani, compania Mold-Nord S. A. Făleşti întruchipează cele mai bune tradiții în vinificaţie şi de fabricare a băuturilor alcoolice tari. Compania dispune de două diviziuni de producere:

Distileria „Crideni” – Fabrica de băuturi alcoolice tari, situată în or. Făleşti, o întreprindere modernă, cu un ciclu tehnologic complet, specializată în fabricarea băuturilor alcoolice de calitate înaltă, pe bază de distilate de vin şi de fructe;

Vinăria „Iargara” – Crama, înfiinţată în anul 1940, se află în zona vitivinicolă Valul lui Traian.

Mold-Nord S. A. este recunoscută printr-o diversitate imensă de băuturi, dar şi prin exclusivitatea denumirilor acestora, multe dintre produse fiind unice pe piaţa de profil, inclusiv vinurile produse sub marca comercială Château Denovi, obţinute din struguri culeşi de pe podgoriile sudice. Mold-Nord este singurul producător al vinurilor din fructe pe piaţa din Republica Moldova, iar vinurile nealcoolice de la Mold-Nord sunt deosebite graţie tehnologiei speciale de eliminare în vid a alcoolului la temperaturi scăzute.

Brandul Crideni

Marca comercială Crideni este cartea de vizită a companiei. Produsele sub această marcă sunt poziţionate în segmentul premium: rachiurile Crideni Gold, Crideni Silver, Crideni Limited Edition XO, precum şi divinurile VSOP, XO.

Cui se adresează şi ce oferă?

Brandul este destinat tuturor consumatorilor de băuturi, de la cei care preferă un divin maturat de calitate, un rachiu tradițional produs din distilate de calitate superioară, până la cei care savurează un vin fin, atât clasic, cât şi din fructe. Produsele sub marca Crideni impresionează nu doar prin conţinut, ci şi prin formă. Este şi cazul recipientelor mari, cu un volum de 12 L, 24 L, în care sunt îmbuteliate unele produse Mold-Nord, dar şi al borcanelor în care este îmbuteliat aşa-zisul „vin popular”.

15 ani este perioada în care ­Mold-Nord exportă produsele sale în statele europene.

jpg_fmtDenis Chirmici, directorul comercial al S.A. Mold-Nord: Compania noastră activează începând din 1991, a trecut prin mai multe etape de dezvoltare şi a cunoscut succese frumoase. Pornind atunci de la o fabrică de vinuri şi coniacuri, acum am ajuns nr. 1 pe piaţă la unele capitole, cum ar fi exportul distilatului de fructe.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin