Victor Grozavu – cum e să proiectezi clădiri, prietenii și valori | #40under40

VICTOR GROZAVU

Administrator “Vigro Proiect”

E grozav să fii arhitect și să o poţi face pe grozavul în meserie. Victor Grozavu este omul care proiectează nu doar clădiri, dar construiește prietenii, punctează valori și unește punţi. În viziunea lui orașul ar arătă altfel, iar o parte din ceea ce avem astăzi se și datorează ideilor sale. Proiector de edificii și un bun creator, astăzi se numără printre arhitecţii de succes ai Republicii Moldova.

Sunt o persoană foarte simplă și devotată carierei, iar momentul de mare succes în cariera mea, încă urmează să vină. Am certitudinea că fiecare om, cu fiecare zi, poate să facă mai multe și mai multe, important e să credem în asta!

Compania „Vigro Proiect” a fost fondată în martie 2012, actualmente compania are o vârstă de 9 ani. Pentru a menţine o companie în domeniul serviciilor de proiectare e destul de complicat, e nevoie de o echipa „devotată”, de persoane care iubesc activitatea de arhitect la fel ca mine.

Mulţumesc în fiecare zi pentru ceea ce fac și pentru ceea ce mi se oferă, știu să apreciez și să fiu recunoscător. Asta m-au învăţat părinţii și asta încerc să transmit și copiilor mei. A mulţumi, înseamnă mult mai mult și pentru asta nu se fac compromisuri. Este vorba despre respect, iar eu ţin foarte mult la aceste calităţi.

Mă bucur de cum arată la moment afacerea mea, cu toate că necesită încă multe de îmbunătăţit, știu că mâine se va întâmpla și acest lucru, fiindcă lucrăm la acest capitol.

Viitorul Chișinăului depinde de toţi locuitorii lui. Eu ca arhitect îl văd un oraș care se va dezvolta pe verticală, un oraș cu construcţii și clădiri moderne și cu o infrastructură de drumuri dezvoltată, un oraș atât pentru locuitori de aici, cât și pentru turiștii care ne vor vizita. Chișinăul este capitala în care mulţi își pun speranţe, iar noi aici vrem să le construim visele la mp.

255 PROIECTE ȘI CONSTRUCȚII REALIZATE

Pe lângă dragostea pentru arhitectură, sunt pasionat de istorie. A ne cunoaște istoria, înseamnă a ne cunoaște pe noi înșine, iar prezentul și viitorul au la bază o poveste, care pornește din trecut.

Dacă m-aș întoarce cu 10 ani în urmă, aș schimba încrederea faţă de sine. Noi, oamenii, avem nevoie de mai mult curaj, dar el nu vine niciodată de unul singur. Fiecare din noi este reflecţia și proiectarea gândurilor sale, iar aici cred că nu am planificat corect construcţia lor. Deși peste alţi 10 ani, încrederea se va dubla încetul cu încetul.

Dincolo de afaceri, sunt o persoană familistă. Ţin foarte mult la copiii mei, cred în viitorul lor și rămân pentru totdeauna acel umăr de care se pot sprijini mereu.

Fiecare zi este diferită faţă de cele precedente, fiecare zi e cu diverse provocări, dar nu există niciuna în care să nu creăm sau să nu schiţăm arhitectură. Creativitatea este la ordinea zilei.

Cifrele sunt de temut, dar nici nu te doboară. Este momentul de început, dar nu și cel din urmă. „Ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici” de Friedrich Nietzsche este despre mine și valorile mele. Știu să pornesc de la 0, nu doar în afaceri, în toate găsim un echilibru!

În activitatea mea de manager am câteva principii. Cred în oameni, în respect și în spirit de echipă. Toate trei împletite în armonie, aduc succes și performanţă!

Nu am regrete, fiindcă le transform în lecţii. Mereu mă concentrez pe viitor. Acolo am planuri mari, ambiţioase, ne dorim să creștem echipa și să ne extindem și mai mult pe piaţa externă.

Tinerilor antreprenori le-aș sugera să fie mai încrezuţi în ei, mai curajoși și să bată la cât mai multe uși. Din toate, una se deschide, chiar dacă are lacăte de fier.

Deocamdată, nu vreau să plec nicăieri. Aici, la Chișinău, sunt încă multe lucruri de făcut și simt că este necesară echipa mea. Suntem porniţi spre lucruri măreţe, iar planurile își fac schiţe cu fiecare zi în capul nostru.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin