VIITOR HIT? INTERPRETA ALESSIAH A LANSAT O NOUĂ PIESĂ!

În perioada carantinei nu a pierdut timpul în zadar, dar și-a pus talentul la contribuție și a compus o melodie care are toate șansele să devină un adevărat hit. Frumoasa și promițătoarea interpretă Alessiah din România a lansat cel de-al patrulea single din carieră, intitulat “Waiting For”, ceea ce în traducere din engleză înseamnă “Așteptând”.

“Fac ceea ce-mi place, adică muzică și am grijă să nu neglijez școala, prietenii sau familia. Noul meu single arată latura mea mai matură, mai ales că versurile le-am scris chiar eu, în perioada autoizolarii, pe o cutie de pizza. Au venit natural și le-am lăsat să curgă”, dezvăluie Alessiah.

La crearea noii piese, tânăra artistă a colaborat cu o echipă de profesioniști, împreună cu care a mai lucrat și la celelalte cântece ale sale. Este vorba despre interpreta și textiera Minelli, producătorul Vanotek și regizorul Anton San. Proaspăta piesă are un mesaj profund pentru ascultători.

 “Mi-am dorit că piesele mele să sune diferit de tot ce este în trend și ce ascultă acum cei de vârsta mea. Eu propun, prin versurile “Waiting For”, să ne întoarcem la adevăratele valori, să privim în noi, să lăsăm superficialul deoparte și să fim autentici”, spune frumoasa interpretă.

Alessiah, cu numele real Alessia Vlad, are 12 ani și provine din București. La o vârstă atât de fragedă, tânăra are în spate zeci de ore de canto și chitară și o carieră în plină ascensiune. Pe când avea zece ani, artista a lansat prima sa piesă, intitulată “Sunday”. Ulterior, au urmat cântecele “Rebels” și “Hurricane”. Cea din urmă piesă a reușit să înregistreze un succes colosal și la nicio lună de la lansare, a fost inclusă în playlist-ul unui post de radio din Republica Moldova.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin