22 Aprilie: Ziua Pământului! Cei mici ne dau lecții prețioase despre reciclare.

Uneori ar trebui să asculte maturii de copii, în special atunci când aceștia reușesc să dea o nouă viață… gunoaielor. Azi, în toata lumea, este Ziua Pământului și nu sărbătorim doar planeta pe care trăim, ci avem ocazia să educam obiceiuri sănătoase de viață în rândul generațiilor noi.

O mare parte din viața noastră de zi cu zi este dăunătoare mediului și mulți copii sunt surprinși de ce schimbări putem face pentru a avea o atitudine prietenoasă față de planeta care ne este casa! De Ziua Pământului copii de la un liceu din capitală ne-au dat lecții despre cum arată Pământul, cum să-l îngrijim, cum să reciclam corect și să utilizăm înțelept resursele naturale. Copiii claselor primare sunt încântați să învețe despre Pământ, creând proiecte distractive.

„Ziua Pământului s-ar putea să devină o sărbătoare preferată în clasa noastră. Recomand părinților să continue și acasă activitățile de reciclare, pentru a-i învăța despre importanța conservării acestei planete frumoase pe care trăim. Unul dintre marile mesaje pe care vreau să le înțeleagă toată lumea este că trebuie să fim responsabili pentru gunoiul nostru.” Viorica Iosob, diriginta clasa a II-a.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin