Avocată
Avocata Inga Mifsud Wismayer, o femeie pe care am descoperit-o acum, a trezit în mine un amalgam de emoții. În primul rând, admirație și respect. A renunțat la senzația de vină, trăind, în schimb, un sentiment puternic de responsabilitate. Vinovăția te poate ține blocat în trecut. Responsabilitatea te obligă să întrebi: ce pot face mai bine de acum încolo? Încalcă și ea legile? Este și ea om și nu pretinde că ar fi infailibilă.
Nu cred în imaginea omului care nu cade niciodată.
Am un șir de legi personale, pe care le respect: să nu fac rău intenționat; să nu promit ceea ce știu că nu pot realiza; să nu-mi abandonez principiile doar pentru că, într-un anumit moment, ar fi mai comod. Și, poate cea mai importantă: să nu iau decizii importante din frică.
Am luat viața de la început de mai multe ori decât mi-aș fi imaginat. Profesional, personal, în țări și contexte diferite. Cu timpul am înțeles că fiecare început nu înseamnă că ai pierdut ceea ce ai construit înainte. Iei cu tine experiența, disciplina și lecțiile. Iar justificările… la un moment dat îți dai seama că oamenii care vor să te înțeleagă nu au nevoie de foarte multe explicații, iar cei care au decis deja cine cred ei că ești, rareori vor fi convinși de ele.
Lumea poate deveni mai bună, dar nu prin declarații spectaculoase. Lumea devine mai bună prin lucruri mult mai mici: educație, respect pentru demnitatea celuilalt, responsabilitate și curajul de a reacționa atunci când vezi o nedreptate. Schimbările mari sunt, de cele mai multe ori, rezultatul unor alegeri mici repetate de foarte mulți oameni.
Atunci când simți că ai pierdut totul, descoperi ce nu poate, de fapt, să-ți ia nimeni: cine ești, ce știi, valorile tale și capacitatea de a reconstrui. Nu cred în imaginea omului care nu cade niciodată. Am mai multă încredere în omul care cade, își permite să simtă durerea, apoi se ridică și continuă. Eșecul doare, dar poate fi și extraordinar de clarificator.
Nu iau decizii importante în primul moment de emoție. Încerc să separ ceea ce simt de ceea ce trebuie făcut. Profesional, mă întorc la fapte și la soluții. Personal, îmi acord puțin mai multă răbdare. Și am învățat că unele crize trebuie rezolvate, iar altele trebuie pur și simplu traversate.
Dacă ar fi să angajez un avocat, aș alege unul care are curajul să-mi spună adevărul, inclusiv atunci când nu este ceea ce vreau să aud. Nu aș căuta avocatul care îmi promite victoria, ci pe cel care înțelege foarte bine dosarul, vede riscurile înaintea mea și rămâne lucid atunci când eu, fiind implicată personal, poate că nu mai pot fi.
Nu mi-am propus niciodată să fiu un model, ci un avocat și un om care își asumă alegerile. Dacă parcursul meu poate inspira pe cineva să aibă mai mult curaj, să o ia de la început sau să nu renunțe atunci când lucrurile devin dificile, m-aș bucura foarte mult.
Am deseori procese de conștiință și cred că este sănătos să le avem. Profesia de avocat te pune uneori în fața unor situații în care ceea ce este legal, ceea ce este corect și ceea ce își dorește clientul nu se suprapun perfect. În asemenea momente trebuie să știi foarte clar unde sunt limitele tale. Un avocat fără niciun proces de conștiință m-ar îngrijora mai mult decât unul care își pune întrebări.
Între un milion de scuze și un milion de lei, aș alege, probabil, milionul de lei. Nu pentru că scuzele nu contează. O scuză sinceră poate valora enorm. Dar un milion de scuze nu repară automat trecutul. Și, foarte sincer, nu cred că pentru a merge înainte avem nevoie întotdeauna ca oamenii care ne-au greșit să recunoască acest lucru. Uneori închiderea unui capitol trebuie să ți-o oferi singur.
Cartea despre mine s-ar numi „De la capăt, dar niciodată de la zero.” Pentru că de fiecare dată când viața m-a obligat să încep din nou, am înțeles că experiența acumulată, oamenii întâlniți, greșelile, reușitele și lecțiile rămân cu tine. Poți pierde un loc, un statut, un plan sau o certitudine, dar nu începi niciodată cu adevărat de la zero.
Interviu de Ileana Rusu, Foto: arhiva personală
#adevăr