TOP BRANDS 2025: Ansamblul Joc | Un brand de țară care traversează generațiile

Traversând generații

JOC

Fondat în 1945, Ansamblul Joc are 80 de ani de activitate și rămâne unul dintre cele mai longevive și respectate ansambluri de dans popular din Europa de Est. De-a lungul timpului, Joc a format mii de dansatori, a susținut mii de spectacole și a reprezentat Republica Moldova pe cele mai importante scene internaționale. Sub conducerea unor coregrafi și maeștri legendari, între care Vladimir Curbet, ansamblul a transformat dansul popular într-un act de diplomație culturală. Azi, Joc este un brand de țară care traversează generațiile.

Dansul e o alintare a trupului, aveam să aud în una din expedițiile folclorice, într-un sat, de la o doamnă care și-a propus să ne demonstreze câteva mișcări de dans neaoș, nouă, celor de la „Tălăncuța”. Am reflectat mult la cele spuse de dumneaei și mi-am dat seama câtă dreptate are. Sunt de baștină de la sud, satul Paicu, raionul Cahul, ori, la noi în sat jocul sau hora satului erau la mare cinste. Oamenii din localitate, când îi întâlneai în zile obișnuite pe stradă, îi vedeai un pic gârboviți, cu un mers greoi de munci și oboseală, dar atunci când intrau în joc la o „Mărunțică” sau la „Hora în două părți”, deveneau de nerecunoscut. Erau adevărați artiști, atât de mlădios și frumos își purtau corpul, aveau atâta iuțeală în picior, că nu puteai să crezi că sunt unii și aceeași oameni.

O fi participat vreodată la petrecerile sătești coregraful Igor Moiseev care avea origini românești și s-a pătruns de frumusețea acestor mișcări de dans țărănesc, că în 1945 a hotărât să dea ființă unui ansamblu de dans la Chișinău? Poate de aceea a mers prin satele din republică și, în mod special, în cele din sud? De acolo i-au recrutat pe vestiții, apoi, Spiridon Mocanu, Ion Furnică, Liubomir Iorga, Gheorghe Forțu, Ion Arabagi. Dansatorii din popor au adus un farmec aparte colectivului ce adunase tineri și tinere din toate colțurile republicii. O senzație devenise acest ansamblul de dansuri. La talentul înnăscut al tinerilor dansatori se adăuga școala coregrafică care le dădea și mai multă măiestrie, încredere și strălucire.

Începând cu anul 1957, în fruntea Ansamblului „Joc”, vine talentatul și inegalabilul coregraf-șef și director artistic Vladimir Curbet, care a știut să culeagă cele mai frumoase flori de dans, muzică, port național de pe plaiurile Moldovei, aranjându-le cu multă inspirație și fantezie și ridicându-le la nivel de spectacole, la nivelul adevăratelor perle coregrafice.

Ansamblul Național Academic de Stat de Dansuri Populare „Joc”, pe parcursul deja a 80 de ani, s-a afirmat ca o adevărată instituție de colectare și fructificare a frumoaselor și valoroaselor tradiții, datini, ritualuri și obiceiuri ale românilor din Republica Moldova, asumându-și astfel nobila sarcină de reprezentant al artei și culturii naționale.

Admirație și mândrie simțim de fiecare dată când avem ocazia să mergem la spectacole și să aplaudăm renumitul ansamblul de dansuri populare „Joc”, pe care dorim să-l știm împlinind suta de ani și dincolo de sută.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin