ACTORI TEATRU
Fişier
ACTOR LA TEATRUL FĂRĂ NUME, REGIZOR LA BUCUREȘTI
LOCUL NAȘTERII: SCULENI, UNGHENI
CARTEA PREFERATĂ: MAESTRUL ȘI MARGARITA
FILMUL PREFERAT: GENIUS: PICASSO, SEZONUL DOI
COORDONARE: ILEANA RUSU
FOTO: MARIA MOLOSNIUC
Alexandru Rusu
E chiar un actor grăbit. Și mereu pe drumuri, între Chișinău și București. Un traseu care l-a scos din anonimat pe ambele maluri ale Prutului și l-a adus direct în rolul pentru care este aplaudat în picioare de spectatorii de la TFN. Alex Rusu este un Macbeth de excepție! Combinat cu un misticism și un talent incontestabil, reliefat în scenă și transpus într-un joc fără spații de interpretare.
Evadarea din anonimat
Macbeth a fost cea mai mare realizare în 2022. În regia lui Mihai Țărnă de la TFN, a fost o experiență ce nu poate fi descrisă simplu. Or, de la idee până la premieră a fost un amalgam complex de emoții, stări trăite și de mine, dar și de întreaga echipă. E vorba de Shakespeare și despre una dintre cele mai montate și discutate piese și e foarte lesne să o dai în bară. Am implicat însă totul foarte dozat, plus pasiune, și pe 16 și 17 septembrie am jucat premiera.
Cehov e cel care m-a provocat în postura mea de regizor și m-am apropiat de marele scriitor prin două piese scurte – Jubileul unei bănci private și Ursul – montate și jucate la București.
Mănușa aruncată de Mihai Țărnă atunci când mi-a propus rolul central în spectacol m-a adus în fața unui mic-mare conflict. Mă tot întrebam dacă să accept sau nu, mi-am luat un time-out pentru o decizie. Sincer, îmi era teamă să accept rolul, actorii știu că personajul e unul foarte complicat, plus că are și un aspect mistic și tare mulți evită să se apropie de acest material. Într-un final, mi-am zis că, dacă mi s-a aruncat mănușa, cu siguranță n-a fost întâmplător.
Lecții de viață… au fost una, două, trei, cinci sute… Pentru mine e foarte complicată întrebarea despre lecția de viață. E pentru că eu cred că viața în sine este o lecție și în fiecare zi avem de învățat de la ea. Fie că o facem prin oamenii pe care îi întâlnim, cărțile citite, filmele văzute, evenimente. Sunt oricând gata să învăț o lecție de viață – asta e cea mai importantă lecție de viață pe care am învățat-o.
Ne transformăm în fiecare clipă sau în rău, sau în bine. Și eu cred că încerc să fiu atent să mă transform totuși în ceva mai bun decât am fost ieri. Sau să nu etalez partea negativă.
Regrete. Remușcări, ore dormite? Urmează un răspuns foarte scurt. Nu le am, nu le am și am dormit suficient cât să mă odihnesc.
Stațiile prin care trece trenul Chișinău-București-Chișinău luate ca o metaforă și reprezentând pauze sau stand-by, le fac atunci când revin la Chișinău sau când plec spre București. Și aceste pauze se întâmplă destul de des, revin acasă de două ori pe lună, reușind astfel să nu-mi creez pauze artificiale.
Kilometrii parcurși rămân fără răspuns…
Chișinăul îmi oferă ceea ce nu am la București, și invers. Una dintre diferențele simțite foarte puternic atunci când am plecat, în 2015, era că atunci când urcam în transportul public, în Chișinău simțeam o atmosferă mult mai apăsătoare. Privirile oamenilor erau mult mai triste, mai îngrijorate, mai timide, mai stinse, pe când în România erau mult mai luminoși, mai zâmbitori, mai deschiși. Dar sunt două lumi care au trăit în anumite contexte istorice.
Un nou an. Ce voi face? N-am să zic absolut tot ce-mi doresc, dar vreau să fiu mai aproape de familia mea, să îi ajut cât pot mai mult, să fiu alături de fiică-mea, să reușim să călătorim împreună cu familia mai des. Important e să fim săntoși, că restul le vom face.