Cum e femeia Alina Andriuță dincolo de afaceri? | #40under40

NU EXISTĂ ALINA ANDRIUȚĂ - FEMEIA DINCOLO DE AFACERI!

ALINA ANDRIUȚĂ

Business consultant, trainer, antreprenor

Business consultant, trainer, antreprenor și creator de cursuri. Puterea ei în cifre știe să facă minuni, iar atitudinea cu care își împarte din experienţă este de neînlocuit. Alina Andriuţă este creator de sisteme și promotor al educaţiei continue, care a trecut Prutul cu tehnologia deja cristalizată, creată în Moldova, spre testare și implementare și pe piaţa din România. Ea este femeia care își împărtășește secretele și trăiește succesul, iar dincolo de afaceri, tot afaceri face!

Sunt o fetiţă din Sângerei — oraș în care cu drag mă întorc să îmi revăd părinţii, însă nu planificam să mă întorc să trăiesc.

Au urmat trei momente cheie care m-au construit și cristalizat:

Decizia de a nu profesa Limba și Literatura Română la liceu, dar am ales cariera în vânzări. Pe atunci era cel mai rău lucru posibil pentru că nu m-am dus să fiu Doctor în Filologie, ci să fiu vânzător de telefoane mobile. Totuși, a fost o binecuvântare, pentru că la 23 de ani deja eram în funcţia de Director de Vânzări Key Accounts, gestionam un portofoliu de clienţi care produceau o mare parte din venituri și formau, de fapt, zona de profitabilitate a firmei.

Și la 23-24 de ani, când se pare că totul era aranjat în viaţa mea, când eram directoare, aveam în subordinea mea 15 angajaţi, aveam un statut social potrivit și suprapotrivit pentru vârsta respectivă, am luat o a doua decizie care mi-a marcat existenţa: „Să nu mai fiu angajată”. Am luat-o deși nu aveam nimic stabil, efectiv, nici casă, nici masă. Aveam doar o singură dorinţă mare. Am mers dinspre intraprenor la antreprenoriat. Acesta a fost momentul când am început să construim comunitatea celor care cresc și dezvoltă afaceri — AngryBusiness.

A urmat și a treia decizie, la fel de provocatoare. Iată graţie la trei decizii: puteam să fiu doctor în filologie, dar am ajuns vânzător de telefoane; puteam să fiu director de vânzări în telecomunicaţii, dar am ajuns șomeră; puteam să fiu trainer de business, dar am ales să merg mai departe, am trecut Prutul, am ajuns recunoscută ca Alina Andriuţă și pe piaţa din România. Nu mă opresc aici…

Secretul femeii e despre cine stă în spatele ei. Și la propriu, și la figurat. Eu am reușit multă performanţă graţie parteneriatului puternic dintre mine și Eugen. Poate să-l întrebăm pe el… cum e femeia Alina Andriuţă? Cred c-ar zâmbi și-ar zice, nebună, cosmică, caldă și iubitoare. Eu îl cred.

Viziunea mea de astăzi asupra afacerii mele și a propriei persoane nu se bazează pe calificative precum „mulţumită sau nu”, ci pe ideea unui drum sau a unor procese pe care mi le asum pentru a obţine anumite rezultate.

250 de departamente de vânzări construite

Peste 300 de sisteme CRM integrate

Mai mult de 500 de proprietari instruiți în programe de curs management și sistematizare

Nu există Alina Andriuţă — femeia dincolo de afaceri. Eu fac afaceri fiind femeie. Cred că am suficientă înţelepciune să exploatez beneficiile acestui gen (feminin) și să fac diferenţa între roluri.

În ce relaţie sunt cu cifrele? În funcţie de doză… Niciodată nu e prea târziu să o iei de la 0.

Principii în activitatea mea de manager: 1.Fii — nu părea; 2. Rău acum — bine apoi; 3. Du până la capăt. Totul; 4. Nu acumula datorii. Nici cele etice, nici cele financiare; 5. O decizie proastă e mai bună decât una neluată.

Alina de ieri și cea de azi s-a schimbat? Da. Apar riduri. Brazde pe circum­voluţiuni — de asemenea.

Primul meu mentor a fost bunicul meu din partea tatălui, care mă așeza pe genunchi și îmi povestea cum, pe timp de război, străbunica mea (adica mama lui) și-a crescut prin lanuri de grâu cei patru feciori, fiind fără soţ, care murise la război. Atunci am înţeles multe, poate prea multe pentru mine copil. Suficient încât să accept viaţa cu bune și rele.

Și, da, una dintre cele mai faine lecţii mi-a dat-o unul dintre șefii mei, pe la vârsta de 23 ani. Fiind pusă în funcţie de Director de Vânzări KAM (KEY ACCOUNT MANAGEMENT) am venit la el să întreb despre cum se face ceva în Excel. El s-a uitat lung la mine și mi-a zis: „Funcţia ta nu-ţi permite să adresezi astfel de întrebări”. Lecţia de aici nu este în a nu pune întrebări, ci în „a adresa întrebări ţinând cont de valoarea timpului și respectului faţă de cel pe care îl întrebi.” Tipologia întrebărilor adresate denotă nivelul minţii care a formulat-o.

Planuri de viitoro mie, printre care cel mai important proiect al vieţii mele: fericirea celor 3 bărbaţi ai mei.

Aș vrea să rog tinerii antreprenori să aibă răbdare, pentru că nu tot ce zboară se mănâncă, pentru că nu toate filmele care promovează îmbogăţirea peste noapte sunt la fel și în realitate, pentru că nu toate instastelele sunt stele care răsar peste zi. Este nevoie de multă muncă și răbdare, pentru că nu în primele șase luni se face miliardul.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin