Științe exacte
Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din mun. Chișinău
Profesoară de chimie
Ana Viziru
Interviu de Iuliana Mămăligă
20 ani de activitate
Ana Viziru este exemplul care arată cum un profesor poate lăsa amprente solide în viața unui elev. Își amintește despre regretatul său pedagog de chimie, domnul Nacu. Îl descrie ca fiind și un mentor de încredere, nu doar cineva care predă informații. Profesoara noastră a fost primită cu brațele deschise de elevi și colegi încă din primii ani de activitate. O prezență caldă, Ana Viziru știe cum să creeze o „chimie” frumoasă între oameni de diferite categorii de vârstă!
Ce momente mai inedite ați avut în cariera de pedagog?
De-a lungul anilor am trăit multe experiențe, însă nimic nu se întipărește în memorie la fel de puternic precum primii ani de muncă. Îmi aduc aminte, tânără specialistă fiind, aveam o clasă de a IX-a la care predam. Dirigintele lor era profesor de muzică, domnul Dan Vizitiu, un muzician cu majusculă. Fiind omagiată la început de an școlar (11 septembrie), nici prin cap să-mi treacă faptul că este cineva care ar putea ști că sunt sărbătorită. Am intrat în clasă și i-am salutat pe elevi. Ei nu au luat loc. Nu înțelegeam ce se întâmplă. La un moment dat, intră domnul Dan și copiii împreună cu dumnealui au început să cânte „Mulți ani trăiască!”. Țin minte cum mi-au dat lacrimile și, fiind nespus de emoționată, nici nu-mi amintesc cum a decurs restul lecției. Mă gândeam că abia pășisem pragul instituției, dar deja eram atât de călduros primită. În general, pentru LT „Mihail Sadoveanu” și pentru toți colegii mei am o afinitate deosebită. Un sentiment aparte de mulțumire și recunoștință. Pe parcursul acestor 20 de ani de activitate alături de ei nu m-a vizitat niciodată gândul de a-mi schimba locul de muncă. Desigur, au fost și momente mai dificile, ca și la oricine dintre noi. În una dintre aceste perioade fiind la o lecție cu elevii clasei a XII-a, m-au întrebat de ce sunt indispusă și ce s-a întâmplat. Am încercat să le explic că s-au adunat mai multe, că nu sunt sigură că am abilitățile necesare și că nu știu dacă voi fi capabilă să țin piept și să fac față sarcinilor care mi le-au pus în față la început de cale. Dar unul dintre elevi mi-a spus cu atâta căldură: „Doamna Ana, dar vă imaginați câtă putere e în mâinile dumneavoastră?”. Nu știu de ce m-au marcat atât de mult aceste cuvinte de susținere și încurajare, dar sincer și până în ziua de azi când mi se întâmplă situații în care să las mâinile în jos, îmi aduc aminte de aceste vorbe.
Vă amintiți de profesorul dvs. de chimie?
Oh! Cu mare drag, domnul Nacu! Îmi amintesc și acum momentul primei întâlniri, când a intrat în clasă un bărbat impunător și înalt, cu ochelari mari, a cărui simplă prezență ne-a sugerat de la bun început o imensă încredere. Domnul Nacu nu a fost doar un profesor de chimie, ci un adevărat mentor care a marcat destine. Era un om de o verticalitate morală rară, a cărui dedicație față de materie și față de elevi era evidentă în fiecare gest. Deși eram doar niște copii, vedeam în dumnealui un model de urmat; era omul care a știut să ne ghideze pașii nu doar prin tainele chimiei, ci și prin cele ale vieții. Datorită felului său de a fi – un amestec de echilibru și pasiune – m-a făcut să înțeleg chimia nu doar ca pe o materie școlară, ci ca pe vocație, determinându-mă să urmez drumul către facultate. De mai bine de 23 de ani nu mai este printre noi. Din copilărie intuiam că voi fi profesor, dar de ce materie am înțeles doar atunci când l-am cunoscut pe dumnealui. Dedicație, verticalitate, cumsecădenie – sunt calități pe care le-am apreciat din prima. Tot el m-a ghidat și atunci când, fiind încă la liceu, deja am luat drumul către Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova.
Cum e când știi că pui umărul la viitorul elevilor?
Este un sentiment profund și greu de pus în cuvinte. Să știi că ești omul care poate contribui chiar și cu cel mai puțin, dar cu ecou în timp este ceva nemaipomenit, ceva ce-ți schimbă propria perspectivă asupra lumii. Este un amalgam de responsabilitate, o împlinire care nu seamănă cu nicio altă reușită, o oboseală nobilă și o liniște care mă face să înțeleg clar că fac lumea un pic mai bună. Mă simt un arhitect de destine care lucrează cu un material invizibil, dar indestructibil.
Cum a evoluat procesul de predare de-a lungul anilor? Dar manualele?
Pentru a deveni un profesor notoriu trebuie ani buni să crești și să te formezi profesional. Cum spunea un mare artist: „Anii mei sunt bogăția mea”. De m-ar întreba cineva dacă aș vrea să dau anii în urmă, cu siguranță aș spune că nu. Ceea ce acumulezi: experiență, înțelepciune, răbdare, recunoștință și apreciere, nu pot fi cumpărate cu bani. Soțul meu îmi spune în glumă că meseria mea este pentru suflet, că milionară nu o să ajung niciodată, iar eu îi răspund „ba da, sunt, dar nu în valută”. Referitor la evoluția procesului de predare, s-a schimbat mult în timp, devenind mai aproape de elevi și nevoile lor. Dacă odinioară accentul era pus mai mult pe transmiterea informației, astăzi acesta se pune pe înțelegere, implicare, participare și descoperire. Procesul nu mai este centrat pe profesor, ci actantul devine elevul. Profesorul doar ghidează și inspiră, dirijează procesul de predare – învățare. Elevii astăzi sunt încurajați să participe activ și să-și exprime ideile.
Și manualele au evoluat odată cu educația. Nu mai sunt cărți pline de informații, ci au devenit mai prietenoase și mai atractive cu imagini, exemple din viața reală și cu sarcini de diferite grade de complexitate adaptate pentru nivelul fiecărui elev. Tot în ajutorul elevilor sunt și resursele digitale, care au evoluat mai ales în perioada pandemiei.
Este o prezență caldă, ce inspiră pasiune pentru chimie. A fost primită cu brațele calde la liceu încă din primul an de activitate. Are o luminiță în priviri care te încurajează să îndrăgești chimia, simți că vei putea să rezolvi și cele mai complicate formule pentru că ea este aici, lângă tine, să te ghideze și să te ajute să descoperi fascinanta știință din tabelul lui Mendeleev. O recomand ca fiind o profesoară care stabilește legături armonioase cu discipolii săi. Are tot dreptul să fie în acest proiect select, iar noi ne mândrim cu această performanță!