Fondatoarea DA VINCI
Inspiră respect și distanță. Pentru ce este și pentru ce a construit. Din dragoste pentru copiii săi, iar apoi și pentru copiii străini, care vor să studieze într-o școală cu condiții. Chiar și după acest interviu, rămâne o enigmă pentru mine.
Pentru a administra afaceri în domeniul educației, nu cred că e cel mai important să fii pedagog, ci să fii părinte.
Nu este o poveste, este pur și simplu viață!
Dna Guzun, sunteți atât de puternică precum vă vede lumea sau e o părere greșită?
Eu într-adevăr nu am înrădăcinat în mine sentimentul de frică și asta mă ajută să percep lucrurile altfel, de aceea cred că oamenii mă văd puternică. Puterea într-o femeie nu se naște, ci se dezvoltă, și rădăcinile cresc odată cu încrederea, dar încrederea se naște odată cu performanțele, performanțele pe care le dezvolți și le obții.
Mi-ar plăcea să vă întoarceți în timp și să îmi povestiți cum era copilăria dvs.?
Copilăria mea a fost exact ca în cărțile lui Ion Creangă – iazul, pădurea, stadionul care se aflau lângă casă, dar și mahalaua în care am trăit îmi erau parteneri la nebuniile și aventurile mele.
Chiar ați visat la o carieră în inginerie?
Când am terminat școala, aveam 14 ani și nu știam ce îmi place și ce nu, așa că m-am dus pe urmele fratelui meu la Colegiul de microelectronică. Pe atunci, era în construcție uzina de calculatoare și se spunea că, calculatorul va fi viitorul, dar niciodată nu m-am gândit să ajung specialist în microelectronică.
Când ați plecat peste hotare și din ce motiv?
Am plecat peste hotare în 2003 din cauza unui conflict familial. În 1997, am plecat în România, unde am fondat o afacere, iar ulterior, am dezvoltat-o în Italia.
Ați revenit de dor sau din cauza rădăcinilor?
Era anul 2007 și eram pe punctul de a cumpăra o casă în Italia. Soțul meu Valeriu a mers la grădiniță după fiica noastră Rusanda, în grupa ei erau doi copii de culoare – Ludovic și Atif, înfiați în Africa de doi pediatri care lucrau într-un ONG de acolo și era o tradiție ca, în fiecare zi după grădiniță, copiii cu părinții să meargă la joacă într-un parc. În una din zile, o fetiță italiană i-a spus prietenei sale că vrea să o cheme pe Rusanda să se joace cu ele, dar prietena sa a spus că Rusanda trebuie să se joace cu Ludovic și Atif, deoarece ei nu sunt italieni și locul lor nu este printre ele. În seara aceea Valeriu s-a întors acasă revoltat și a spus că locul nostru nu e aici și că noi avem țara noastră unde trebuie să ne întoarcem. Așa și am făcut, peste câteva zile stăteam cu bagajele făcute, în drum spre casă.
… Aici ați investit în educație – grădiniță și școală, poate cea mai de TOP. Cum vă explicați ca ați reușit într-un domeniu atât de sensibil, nefiind pedagogi de profesie?
Când ne-am întors în țară, am căutat grădiniță pentru Rusanda, am avut așteptări foarte mari și, din fericire, nu le-am primit. Având resurse, m-am gândit că mi-ar plăcea să construiesc o grădiniță, așa cum mi-aș fi dorit-o pentru copiii mei. Întrucât sunt învățată să rezolv lucrurile rapid, grădinița a fost deschisă într-un an și jumătate. Nu a fost deloc ușor să pornesc această grădiniță, lucram și în bucătărie, îmbrăcam și dezbrăcam copii, măturam, aranjam lucrurile, eram foarte atentă la cerințele și grijile lor… simțeam întotdeauna nevoia să aduc lucrul la perfecțiune, așa încât copiii să crească într-un mediu cât mai frumos pentru dezvoltare. Practica în grădiniță m-a ajutat foarte mult la deschiderea școlii, deoarece am păstrat aceleași principii.
Fiind atât de implicată în această muncă, când aparțineți copiilor dvs.?
Eu încerc să îmi gestionez corect timpul, dacă sâmbătă și duminică am meciuri sau concursuri, încerc să îi iau cu mine să petrecem cât mai mult timp împreună, vacanțele mereu le petrecem împreună, dar vreau să vă zic că activitatea pe care am construit-o și o dezvolt este în primul rând pentru copiii mei. Sunt fericită și împlinită de felul cum ei se dezvoltă. Sunt o mamă foarte prezentă în viața copiilor mei.
Pentru a administra afaceri în domeniul educației, nu cred că e cel mai important să fii pedagog, ci să fii părinte.
Știu că nu toți copiii dvs. sunt aduși pe lume de dvs. Care este povestea din spatele acestei inimi în care încape atâta iubire?
Nu este nici o poveste, este pur și simplu viață, și Universul se încumetă să aranjeze atât de frumos lucrurile, încât toți să fim fericiți.
text: Rodica Ciorănică, Foto: Arhiva personală
#educație