Învățământ primar
IP Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din mun. Chișinău
Învățătoare
Elena Erizanu-Pînzari
29 de ani de activitate
Meseria de suflet cu care se trezește de jumătate de viață este cea de învățătoare. Crede cu tărie că școala trebuie să fie un spațiu în care fiecare elev se simte valorizat. În activitatea didactică pune mare accent pe metode interactive, pe dezvoltarea inteligenței emoționale și artistice, precum și pe integrarea tehnologiilor digitale și a proiectelor educaționale, cum ar fi eTwinning. Pe lângă aceasta, Elena Erizanu-Pînzari, de-a lungul anilor, a contribuit la educația națională ca autor de curriculum și suplimente didactice, iar ca formator local susține colegii în dezvoltarea profesională și implementarea metodelor inovative.
Interviu de Corina-Maria Dreagla
Ce v-a motivat să rămâneți dedicată pedagogiei de aproape trei decenii?
Să instruiești tânăra generație este cel mai frumos, dar și cel mai greu lucru, în același timp. Totuși, atunci când văd sclipire în ochii copilașilor și mândrie în cei ai părinților… atunci când după cei patru ani de studiu, cu lacrimi în ochi, ne luăm un lung rămas-bun, pentru mine este momentul în care înțeleg că am făcut alegerea corectă și simt că am influențat frumos o viață de copil.
Sunt 29 de ani de muncă, cum a fost acest parcurs?
A fost un drum plin de experiențe, provocări și multe bucurii. Fiecare generație de elevi m-a învățat ceva nou și m-a motivat să devin un profesor mai bun. Îmi amintesc foarte bine prima mea zi în calitate de învățătoare. Aveam emoții mari, vocea tremura un pic, nu știam prea bine cum să fac unele lucruri, eram șovăielnică, dar zi de zi căpătam încredere și curaj. Prima mea generație de elevi are un loc special în sufletul meu. Ei au fost începutul unui parcurs care m-a format ca dascăl, iar apoi generație cu generație, a fundamentat cine sunt astăzi eu, în rolul meu de învățătoare.
Cum reușiți să îmbinați exigența cu empatia în rândul copiilor?
Copiii care vin în clasa I sunt încă atașați de lumea jocului, iar trecerea spre rolul de elev trebuie făcută cu multă răbdare și înțelegere. Încerc să îmbin exigența cu empatia prin reguli clare, dar explicate cu calm și apropiere față de copii. Sunt exigentă atunci când este vorba despre respect, responsabilitate și dorința de a învăța, însă în același timp sunt atentă la emoțiile și nevoile fiecărui copil. Toți copiii sunt diferiți, au nevoie de o abordare diferită și eu încerc să înțeleg de ce are fiecare copil nevoie pentru un proces de învățare cât mai plăcut și, desigur, să ofer condițiile necesare și desfășurarea acestui proces.
În opinia d-voastră, ce înseamnă „educație de calitate”? Care sunt pilonii ce ajută la realizarea unui om de succes?
Educația de calitate înseamnă mult mai mult decât transmiterea de informații: înseamnă să formăm copii curioși, responsabili, creativi și empatici, care să fie pregătiți să facă față provocărilor vieții. Ea combină cunoștințele solide cu dezvoltarea valorilor, abilităților sociale și emoționale și a gândirii critice. Cred că pilonii care construiesc un viitor om de succes sunt: respectul pentru sine și pentru ceilalți, responsabilitatea pentru propriile acțiuni, curiozitatea și dorința de a învăța continuu, perseverența în fața dificultăților și empatia față de cei din jur. Educația de calitate este aceea care ajută copilul să-și descopere potențialul, să iubească să afle mai mult și mai mult mereu și să devină nu doar un profesionist bun, ci și un om cu valori și integritate.
Atât elevii, cât și părinții sunt impresionați de entuziasmul d-voastră de a organiza activități extrașcolare. Care este rolul acestora în dezvoltarea micuților?
Organizarea activităților extrașcolare pentru mine este o modalitate prin care elevii învață să se descopere pe ei înșiși și să exploreze lumea dincolo de manuale. E despre a-și afla talentele ascunse prin practică, a-și lărgi orizontul de cunoaștere și a se provoca intelectual. Prin proiecte, concursuri, ateliere sau excursii educative, copiii își dezvoltă creativitatea, gândirea critică, spiritul de echipă și încrederea în sine. Desigur, uneori este vorba și despre competitivitate, dar și ea este importantă. Cum se zice, e important să câștigi, dar e important să știi și cum să pierzi, iar la vârste fragede este foarte important modul în care un copil reacționează la momentele date.
Care sunt sacrificiile mai puțin vizibile ale profesiei de învățător?
Profesia de învățător implică multe sacrificii care, la prima vedere, nu sunt vizibile. Programul de lucru zilnic e depășit, weekend-urile sunt deseori sacrificate și serile sunt despre rezolvarea conflictelor între părinți/copii sau teme pentru acasă ce necesită clarificare din partea mea. Efortul emoțional – acesta este cel mai mare și probabil nu se vede… dragostea, responsabilitatea, emoțiile trăite la unison cu copiii… Cred că dacă s-ar oferi un Premiu Nobel pentru Răbdare, profesorii ar trebui să-l primească.
Ce sentimente trăiți atunci când părinții revin peste ani, cu copiii mai mici, dar tot la d-voastră în clasă?
Sunt emoții de nedescris să văd că, peste ani, părinții revin, încredințându-mi, din nou, cele mai importante ființe din viața lor. Simt recunoștință și responsabilitate, dar și bucurie, pentru că acest gest arată că au avut încredere în mine și în modul în care am lucrat și continui să o fac. Mă simt onorată că pot fi parte din parcursul mai multor copii din aceeași familie și încerc să le ofer un mediu cald, sigur și stimulativ, unde pot crește și învăța.
Fiecare dintre noi are câteva persoane pe care nicicând nu le uităm, fie pentru că ne impactează într-un mod frumos, fie viceversa, păi, doamna Elena este acel munte de femeie care îmi va rămâne în suflet pentru înțelegerea și devotamentul ei pentru profesia care a îmbrățișat-o, una deloc ușoară – educarea tinerelor generații. Țin minte, elevă fiind, că doamna Elena de fiecare dată avea grijă ca lecțiile să fie captivante, făceam des pauze muzicale de înviorare, care ne făceau să ne simțim mai bine și energici. Ea cu mâna ei ne-a învățat să scriem, să citim. A fost mama noastră.