Elena Parpauț – OMUL ANULUI 2022

SPERANȚELE MEDICINII

Fişier

MEDIC OBSTETRICIAN-GINECOLOG

DATA ȘI LOCUL NAȘTERII: 4.12.1977, OR. EDINEȚ

CARTEA PREFERATĂ: „PACIENTA TĂCUTĂ” DE ALEX MICHAELIDES

SPECTACOLE PREFERATE: CUTIA NEAGRĂ, DE VORBĂ CU EMMA

COORDONARE: TATIANA PĂTRUNJEL

FOTO: ARHIVA PERSONALĂ

Sunt o norocoasă

Elena Parpauț

A decis să migreze în sectorul privat al medicinei și nu regretă. Activitatea în cadrul clinicii Repromed, dotată cu cele mai performante tehnologii și utilaje de ultimă generație, a urcat-o pe cele mai înalte culmi profesionale. Aici este sigură că procesul terapeutic nu poate fi perturbat de vreo lipsă, iar pacientele se simt în siguranță.

Anul 2022 a fost de bun augur. Am consultat în jur de 3000 de femei și am ajutat 200 de copii să se nască. Am reușit să previn complicațiile în câteva nașteri cu risc de eclampsie și am ajutat să devină mame câteva dintre pacientele cu rezistență insulinică. Mi-am formulat o tactică de care sunt sigură și acum aceste probleme țin de trecut. Iar realizarea mea personală din acest an este că am reușit să-mi reduc orele de muncă. Luam asupra mea emoțiile pacientului și mă simțeam supraîncărcată emoțional, e specific multor angajați din medicină. Mi-am impus un grafic, iar la fiecare două-trei luni, plec într-o călătorie scurtă, împreună cu prietenele.

Realizarea de top a anului. Tind să fiu în pas cu ultimele descoperiri în domeniu. Pe lângă activitatea medicală propriu-zisă, îmi ofer condiții să mai studiez. În 2022, am obținut cunoștințe și instrumente în ceea ce privește hormonii și conduita în premenopauză și menopauză. Sunt convinsă că viața femeilor, inclusiv cea sexuală, poate fi îmbunătățită considerabil la orice vârstă.

Îmi încarc bateriile de la bebelușii care apar pe lume. Mulți dintre ei au fost așteptați de părinți câte 5-6 ani și mai mult. Mă simt perfect când reușesc să dăruiesc unei femei bucuria de a fi mamă. Am devenit insistentă, nu mă las bătută de cazuri complicate, fac totul pentru femeia care-și dorește să devină mamă.

Prietenia cu pacienții. De obicei, pacienții mă găsesc prin recomandări. Mai târziu, ei aleg să revină la mine și la cel de-al doilea, și la cel de-al treilea copil. Mă impresionează femeile care revin la 38-40 de ani, la a treia sau a patra sarcină. Cu majoritatea dintre ele mă aflu în relații frumoase, de prietenie, chiar post factum, peste ani. Este un mare succes să poți să privești mai târziu în ochii omului și să nu-ți fie rușine.

Ce m-ar face să abandonez medicina? Sunt crescută într-o familie de doctori, la baza căreia stă empatia. Mama este un suflet deschis și foarte bun, care mi-a transmis abilitatea de a empatiza. Tatăl meu, neurochirurg, a avut mulți pacienți în stare gravă, imobilizați. Făcea totul să-i pună pe picioare. Și eu am fost martora acestor eforturi, din copilărie. Aș face față oricărui domeniu, dar medicina este mediul în care mă simt cel mai bine. Doar o insuficiență majoră din sistem sau pierderea pacientului mi-ar crea o frică s-o practic. Am trecut prin perioade când munceam în trei locuri și nu sumele din cont erau motivul care mă ținea alături de pacient. Chiar îmi place ceea ce fac și, dacă îmi lipsește ceva acum, cred că nu mi-am dorit suficient de mult.

Prefer să-mi păstrez planurile în secret. Sunt discretă în ceea ce privește planurile de viitor. Nu-mi expun visurile înainte de a face măcar un prim pas în realizarea lor. Indiscutabil, mi-am dorit să obțin multe și am fost ambițioasă în realizarea acestor pași. Însă nu pentru a demonstra cuiva ceva. Am făcut-o, exclusiv, pentru propria persoană.

Am fost întotdeauna un taifun, un uragan. Sunt un Săgetător veritabil, semn de foc. Cred că una dintre calitățile mele obținute în timp este că am devenit mai domoală. Acum apelez mai mult la rațiune, calculez mai bine timpul. Am ajuns să pot să mulțumesc Universului pentru tot ce-mi oferă, sunt recunoscătoare. Mă consider o norocoasă – am doi copii minunați și niște părinți iubitori.

A decis să migreze în sectorul privat al medicinei și nu regretă. Activitatea în cadrul clinicii Repromed, dotată cu cele mai performante tehnologii și utilaje de ultimă generație, a urcat-o pe cele mai înalte culmi profesionale. Aici este sigură că procesul terapeutic nu poate fi perturbat de vreo lipsă, iar pacientele se simt în siguranță.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin