Gheorghe Cavcaliuc, OMUL ANULUI 2018 la capitolul Responsabilitate Socială

Este cel mai tânăr colonel din istoria Ministerului Afacerilor Interne și cel mai tânăr conducător într-o funcție atât de înaltă. Pe parcursul evoluției carierei sale, a deținut cele mai importante și strategice funcții care existau. La 26 de ani, conducea peste 2.500 de persoane în calitate de prim-comisar adjunct și comisar interimar al Poliției Capitalei, la 29 de ani era conducătorul celei mai importante subdiviziuni operative a Ministerului Afacerilor Interne – Direcția operațiuni speciale, iar la 31 de ani, deținea funcția de șef adjunct și șef interimar al Inspectoratului General al Poliției, funcție pe care o exercită de 4 ani și jumătate.

M-am născut și am crescut la sat, ca și mulți dintre voi, fiind un băiat simplu, cu visuri și aspirații de viitor, dar și ambiții sănătoase de a reuși în viață. Am parcurs o cale, atât în viața personală, cât și în carieră, pe care atunci când o analizez în retrospectivă, mă gândesc, ce ar fi dacă Dumnezeu mi-ar mai da încă o dată această încercare, nu știu dacă aș ajunge astăzi unde sunt și în poziția în care sunt, deoarece provocările și greutățile prin care am trecut nu pot fi catalogate ca și complicate, dar cu siguranță, a fost imposibil să fie depășite. Dar totuși, dacă aș fi pus în fața de a alege încă o dată traseul pe care vreau să-l urmez, aș alege aceeași cale și aș parcurge exact aceiași pași.

Consider că dacă Dumnezeu ți-a dat o șansă și te-a ales pe tine dintre 2 – 3 milioane de persoane pentru a deține o funcție importantă în stat, în cazul meu de șef adjunct al Poliției Naționale, nu trebuie să treacă nicio zi, oră, minut sau secundă fără a face ceva pentru societate, pentru oamenii în serviciul cărora te afli, pentru oamenii din țară sau diasporă, care te-au delegat în mod direct sau indirect să decizi uneori și soarta lor. Este o responsabilitate enormă cu care mă trezesc în fiecare dimineață, cu care interacționez atât cu colegii mei polițiști și societate pe parcursul zilei de muncă, cu care mă pun la somn noaptea târziu și de care nu mă despart nici în cele 4-5 ore pe care le dorm.

Cu siguranță, proiectul „Bunicii Grijulii” este cea mai mare realizare pentru anul 2018, dar nu numai pentru acest an, dar și a Poliției Naționale per ansamblu. Acesta „Bunicii Grijulii” este un eveniment istoric pentru Poliția Republicii Moldova, dar și pentru țara noastră, fiind o lecție extraordinară pentru multe alte țări despre consolidarea eforturilor și relațiilor dintre societate și poliție pentru un singur scop nobil, datorită căruia au de câștigat copiii, maturii, bunicii și urmașii urmașilor noștri.

Consider că prin intermediul proiectelor sociale inițiate sau implementate anul curent, am reușit să schimbăm destine și să salvăm multe vieți omenești. Am oferit o alternativă celor 1900 de copii din familii social vulnerabile, care erau supuși riscului de abandon școlar, prin asigurarea cu cele necesare pentru a frecventa școala în cadrul Campaniei Naționale „Copil școlarizat – copil protejat”. Astfel, am prevenit probabilitatea ca aceștia să devină potențiali infractori, prin oferirea posibilității de a frecventa studiile, ca ulterior ei să dețină profesii nobile. Astfel, la 1 septembrie 2018, 1900 de copii nu au fost duși în cadrul Inspectoratelor de poliție pentru comiterea mai multor infracțiuni, dar au fost conduși de către polițistul de sector la școală, integrându-i în colectivele de elevi și oferindu-le șansa pentru un alt viitor decât cel la care erau sortiți dacă nu mergeau la școală.

La 218 copii le-au fost reduse emoțiile negative și prevenite efectele negative pe viață care pot surveni în urma incidentelor și accidentelor, precum balbismul, enurezisul nocturn, coșmarurile sistematice prin oferirea unei jucării de pluș în cadrul campaniei „O jucărie pentru zâmbetul copiilor”. Acest proiect l-am preluat personal din Germania și este inițiat în țara de origine la recomandarea și în baza studiilor profunde făcute de psihologii germani și europeni, fiind dedicat în totalitate copiilor în calitate de victimă a evenimentelor nefaste și cu urmări grave.

Am schimbat concepția tinerilor despre activitatea polițienească prin includerea acestora în calitate de participanți ai Proiectului „Din Culisele Poliției” – un proiect de informare corectă a tinerei generații despre Poliția Națională, care a contribuit la prevenirea infracțiunilor comise de tineri, la descurajarea tinerei generații de a se implica în activități ilegale, de a alege o profesie nobilă ca cea de polițist și de a-i motiva pe 80 de tineri din țara noastră să inițieze activități de voluntariat împreună cu Poliția.

Am schimbat destine și am salvat mulți copii și vârstnici de la suicid şi accidente grave prin inițierea Proiectului „Bunicii Grijulii”, concept preluat de mine personal din Italia, prin implicarea activă a generației de aur – 1580 de bunici grijulii voluntari, cei mai experimentați și înțelepți dintre noi, oamenii, care se simt importanți și valoroși pentru societate. Am contribuit la îmbunătățirea climatului moral-psihologic al copiilor prin sfaturile și povețele bune ale bunicilor primite în momentele tensionate sau negative, precum și educarea într-un mod mai înțelept a următoarelor generații. De asemenea, reușim să prevenim zilnic accidentele rutiere cu implicarea copiilor la cele mai periculoase treceri de pietoni în preajma instituțiilor de învățământ, unde anterior au fost traumați și au decedat mai mulți copii.

Poliția Națională este o familie mare și prietenoasă, de circa 9000 de polițiști, și atuul meu este de a-i identifica, mobiliza și motiva pe colegii cei mai buni, profesioniști, inteligenți, cu cea mai înaltă responsabilitate, dar și cu mult suflet. Mă consider un om al cuvântului, iar dacă am promis că voi realiza un lucru, înseamnă că este deja implementat, iar eșecul nu mă caracterizează.

Am multe mottouri după care mă conduc, dar cel pe care încerc să îl insuflu și colegilor mei este „Când ai în fața ta o problemă, nu căuta 3-5 motive de ce nu ai putea să o rezolvi, dar găsește 5-10 soluții cum să rezolvi această problemă.”

Cred că ceea ce fac și-a pus deja o amprentă puternică, atât în cadrul Poliției Naționale, cât și în societate. Dacă ne uităm în retrospectivă, acum patru ani și jumătate, de când sunt învestit în această funcție și în comparație cu ziua de astăzi, relația dintre Poliție și societate, dar și aprecierile progreselor majore de către societate, o să observați că s-au produs schimbări fundamentale pe care le resimte fiecare polițist și cetățean al Republicii Moldova.

Din păcate, am mult mai puțin timp liber decât mi-aș fi dorit, dar îl petrec cu feciorii mei, cu puținii prieteni care îi am, dar adevărați, citesc o carte, călăresc, gătesc ceva delicios pentru cei dragi și mă joc cu câinii mei iubiți sau pun pe foaie versuri care reflectă starea mea de suflet.

Sincer, nu am o persoană sau idoli care să mă inspire, dar o să recunosc că iau drept exemplu tot ce e mai bun și aplic în viața personală și activitatea profesională de la oamenii pe care îi consider puternici, inteligenți și realizați, iar astfel de persoane sunt multe în jurul meu.

Fişier

Șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției

Data şi locul naşterii: 25 octombrie 1982, s. Micăuți, r. Străşeni

Studii: Colegiul de Poliție „Dimitrie Cantemir” al Academiei de Poliție „Ștefan cel Mare”; Licențiat în drept penal; Universitatea de Stat din Moldova; Master în Științe Politice / Administrare Publică; Academia de Administrare Publică; Doctorand în anul III, Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”

Coordonare Text: Doina popa

Foto: Natalia mitereva; Arhiva IgP

Abonează-te la articolele

Vip Magazin