Acum nouă ani, Nicanor Negru s-a aventurat într-un domeniu care deja nu mai părea a fi profitabil pentru Republica Moldova – apicultura. Totuși, perseverența sa și munca asiduă l-au adus astăzi pe culmile succesului. Întreprinderea din satul Costești – Regina Naturii a exportat miere în America, Japonia, UK și Europa (și nu se opresc aici). Nicanor spune că mierea noastră trebuie savurată în cât mai multe colțuri ale lumii.
Fişier
APICULTOR, PROPRIETAR „REGINA NATURII”
DATA ŞI LOCUL NAŞTERII: 17.12.1989, S. COSTEȘTI, R-NUL IALOVENI
FILMUL PREFERAT: FAST & FURIOUS
CARTEA PREFERATĂ: TATĂ SĂRAC, TATĂ BOGAT
COORDONARE: EUGENIA ION
FOTO: ARHIVA PERSONALĂ
Mierea ajunsă până în SUA, UE și UK
Autoportret: Nu cred că ar trebui eu să vorbesc despre mine. Despre un om vorbesc faptele lui, profesionalismul sau cei din jurul său.
Anul 2022 a fost unul cu multe provocări, dar putem concluziona că am reușit să dezvoltăm multe planuri. De exemplu, am reușit să extindem fabrica și să punem bazele dezvoltării a noi produse.
De la economie la apicultură. Totul a pornit în anul 2014, când am fost implicat în deschiderea întreprinderii Regina Naturii (a cărui fondator nu eram eu). Ulterior, pas cu pas, am devenit responsabil de dezvoltarea întreprinderii. Regina Naturii s-a schimbat și s-a dezvoltat pe an ce trece odată cu mine, ori eu odată cu ea.
Apicultura poate fi profitabilă doar dacă este practicată la nivel profesionist. În Republica Moldova sunt multe exemple de practică a apiculturii profesioniste și sunt destul de profitabile.
Mierea de la Costești a ajuns până în SUA, UE și UK.
Concurența este foarte mare în domeniul apiculturii, deoarece suntem o țară mică și cu foarte mulți producători mici, dar asta ne face mai puternici și ne motivează să ne gândim strategic la viitor.
Pandemia a dus la un consum mai mare de produse apicole, am fidelizat mulți clienți noi, însă criza de la începutul razboiului a venit cu o reducere a comenzilor, și este vizibilă o scădere a consumului de miere – fiind considerat un produs de lux și nu de strictă necesitate.
O lecție de business. Businessul trebuie tratat cu responsabilitate. În fiecare zi trebuie să tinzi spre progres.
O lecție de viață. Azi trebuie să fii mai bun decât ieri.
Cred că aprecierea publicului față de ceea ce face un antrepronor este cel mai așteptat și dorit rezultat. Fie că prestezi servicii sau oferi produse consumatorilor. Aprecierile nu pot veni dacă nu ai în spatele tău o echipă determinată. Noi suntem mândri de tot ce am obținut până la moment și tindem spre a deveni tot mai buni.
Planuri de viitor? Avem foarte multe. Nu ne oprim aici. Deja avem o listă lungă de produse naturale pe bază de miere care necesită elaborate. Unul din scopurile principale în următorii cinci ani, este ca produsele marca Regina Naturii să ajungă în cât mai multe țări. Gustul mierii din Moldova merită savurat de cât mai mulți consumatori.
Lasă un răspuns