Omul Anului 2021

Încă un an complicat şi sensibil, dar VIP magazin îşi face meseria. Urmăm tradiţia şi revenim la OMUL ANULUI. Omul Anului 2021. Ca de fiecare dată, punem accent pe Valoare, Integritate şi Profesionism.

Însă nu doar ele contează. La fel, punem în valoare inovaţia şi dezvoltarea durabilă, businessul şi agricultura modernă şi oamenii care creează produse sănătoase, pentru corp şi minte. Vorbim despre nume care ne fac prezentul şi aduc viitorul.

Participă împreună cu echipa de experţi ai proiectului la realizarea clasamentului „Omul Anului 2021”. Alege din lista pe care ți-o propunem mai jos oamenii care crezi că au contat în anul trecut, pornind de la criteriile de mai sus, dar și de la notorietatea publică și impactul social al deciziilor sau activității candidaților în anul care a trecut.

Decizia îți aparține în proporție de 40 la sută, iar celelalte 60 la sută sunt decise de juriul invitat de redacție, inclusiv echipa VIP magazin.

Puteţi vota online o singură dată pe zi de pe aceeași adresă IP în sistem click, acordând un vot participantului preferat, iar dacă doriţi să acordaţi mai multe voturi, expediaţi un SMS la numărul scurt 2320 (tarif: 10 lei inclusiv TVA, egal cu 10 voturi).

Voturile trucate vor fi anulate. Prin SMS, puteţi vota nelimitat. Textul mesajului în format corect va conţine doar numele participantului, de exemplu – Ion Ionescu. Numele participantului trebuie scris fără diacritice și semne de punctuație. Serviciul este disponibil pe tot teritoriul Republicii Moldova, pentru abonaţii Unite, Orange și Moldcell.

Voturile trucate vor fi anulate.

Votul se va încheia pe 30 mai 2022, ora 16.00.

 Lansarea ediției și ceremonia de premiere a Oamenilor Anului 2021 vor avea loc în luna iunie. 

Days
Hours
Minutes
Seconds

Administrație publică

Justiție

Business

Management

ICT

Moldoveni de succes dinafară

Străini de succes în Moldova

Societate

Puterea a patra

Cultură

Showbiz

VIP Junior

Lista de voting

Abonează-te la articolele

Vip Magazin