Aprilie - mai 2021 (nr.187-188)

50.00 MDL

Lucrurile frumoase vin toate odată. E un fel de ordine a lumii şi a cursului ei firesc. Visam de ceva ani să revin cu o serie de interviuri filmate, visam să vedeţi ochii şi să auziţi vocea oamenilor minunaţi pe care îi intervievăm în VIP magazin, vibe-ul cărora nu reuşiţi de fiecare dată să îl citiţi printre rânduri. E o artă să poţi citi o revistă, auzind voci, plânsete, bucurii. Şi cum nu toată lumea o posedă, mă bucur că am reuşit să aducem partea video a acestor dialoguri emoţionante prin „13 cu Rodica Ciorănică”. Le puteţi urmări pe YouTube, oricând aveţi puţin timp şi stare. Sau puteţi savura premierele de duminică seara pe TV8.

Lucrurile frumoase se întâmplă toate odată. Şi nu mă refer doar la emisunea mea când spun asta. Ultimele săptămâni dinainte să dăm revista în tipar, am finalizat şi superbul nostru proiect OMUL ANULUI 2020; ne-am bucurat unii de alţii în cadrul spectaculoasei Gale OMUL ANULUI 2020; am lucrat la această revistă pe care o ţineţi acum în mână şi la suplimentul TOP SEXY.

Dar şi lucrurile triste vin toate odată. Sunt aşa zile. Clienţi mofturoşi care te înţeleg puţin mai greu. Tupeişti anonimi care nu au citit niciodată revista ta, dar au o plăcere nebună să te insulte. Sunt genul care ţin minte un interviu cu un politician pe care nu îl iubesc şi ignoră sute de interviuri minunate cu oameni minunaţi, stabilindu-ţi astfel valoarea. O valoare falsă. Şi nici nu încerci să explici, pentru că ce dărâmă un prost, nu repară 100 de deştepţi.

Lucrurile triste pot fi şi singulare, dar te marchează mai mult decât cele frumoase. Chiar dacă un singur fapt îţi întunecă existenţa, mintea ta refuză să vadă ceilalţi o sută de sori din viaţa ta. Aşa suntem costruiţi…

Uneori am impresia că dacă mi-aş permite să înjur în public şi pe reţelele de socializare, aş fi cea mai populară şi iubită. Dar cred că e suficientă mizerie acolo ca să mai adaug şi eu.

Eu vreau să împrăștiem soare şi să mă înconjor de zece oameni care ştiu să îi prind razele şi să le dea mai departe. Vă garantez, e mult mai plăcut decât să împrăştii întuneric şi ură, să te înconjori de o sută de umbre maliţioase. Ce ai putea construi cu ele?

Asta era aşa, o paranteză. Prindeţi soarele! Prima rază e chiar pe copertă, Roger v-o aruncă din toată inima prin confidenţele sale de avocat care, printre legi şi acte normative, a lăsat loc în suflet pentru amintiri care mângâie sau dor! Culegeţi gândurile generaţiei de aur ale marilor actori ai Naţionalului, zâmbetele bucătarilor de la Ganea Kitchen şi cochetăria celor mai stilaţi domni ai Chişinăului. Iar la desert, puţin balsam pentru ochi din suplimentul TOP SEXY. Are you ready?

Articole din revistă

Abonează-te la articolele

Vip Magazin