După opt ani de funcție în calitate de consilier, Radu Caraman e hotărât să-și încerce și pentru a treia oară candidatura de primar a comunei Grătiești. La ai săi 34 de ani, e plin de dorință, determinare și curaj ca să facă lucrurile altfel. Care sunt strategiile lui de dezvoltare a comunei Grătiești și la ce lucrează acum, aflăm de la acesta.
„Sunt candidat pentru al treilea scrutin la alegerile locale Grătiești și candidez pentru faptul că îmi doresc alte realizări, deoarece comuna necesită alte rezultate. Sunt călit și cel mai important este că cunosc de unde să încep și unde vreau să ajung. În 2015 stăteam și mă gândeam că dacă eu o să fiu delegat de locuitorii comunei și am să ajung în funcția de primar, ce am să fac eu? Nu aveam răspuns la această întrebare. Eram tânăr și nu aveam experiență, nu știam cu ce se mănâncă chestia asta. Acum experiența vine de la o zi la alta, dar evident față de 2015 este diferit”, spune Radu Caraman, candidat la funcția de primar a comunei Grătiești.
Radu Caraman spune că funcțiile nu-l schimbă. Își dorește să rămână la fel de simplu, onest și cumsecade, având sloganul: „Să nu uite niciodată de unde s-a pornit și unde trebuie să ajungă”.
„Am să mă strădui să țin la maximum poziția mea și calitatea care-mi trebuie. A fi delegat într-o funcție de primar, nu este ușor și nu poți fi pe placul fiecăruia, nu poți să fii bun pentru toți. Trebuie să fie și critică, dar să știi să o administrezi corect. Am un obiectiv acum pentru 2023, la alegerile locale, să nu vin cu promisiuni goale. Să am un program electoral ce îmi doresc să fac pentru 2024 și vreau să-mi demonstrez mi-e dacă am să pot să realizez într-un an de zile următorii pași, dacă am să pot, eu am să-i realizez, dacă nu, eu am să mă retrag și am să mă regăsesc acolo unde eu merit”, a mai adăugat Caraman.
Candidatul crede că poate oferi mai mult comunei Grătiești pentru a arăta aceasta altfel.
„Strategiile de dezvoltare a comunei, începe de la faptul de a simți și vedea ce vrea omul, exact ce își dorește, aceea și trebuie să-i oferi. Omul întotdeauna vrea siguranță, confort, stabilitate. Pentru a trece de la o treaptă la alta este greu pentru alții asta ar însemna distrugere emoțională. Pe moment la Liceul Teoretic 55 din Grătiești se înlocuiesc geamurile și se face încălzire termică la pereți. Au fost alocați bani din buget, la fiecare demers au fost alocați bani. Eu vreau ca lucrurile să fie puțin mai moderne, transport mai bun și mai sigur, drumuri mai bune. Acum cu un partener din București lucrăm asupra unui scuar, care va fi amenajat pe patru hectare de teren. Îmi doresc un parc bun, care necesită un buget de care administrația locală nu dispune de așa bani. Bugetul este mic, dar trebuie să aducem investiții. Localitatea e ca și casa noastră, necesită multe investiții și trebuie mereu să investești. Ca de exemplu dacă nu-i drum, e apeduct, dacă nu e apeduct, atunci trotuare, stații de așteptare, infrastructură, educație, cultură și tot așa la un loc”, explică acesta.
Radu susține că știe deja de la ce să înceapă, făcând parte dintr-o echipă frumoasă, deșteaptă – Partidului „Mișcarea Alternativă Națională”, în frunte cu Ion Ceban. Acesta spune că e mândru și salută rezultatele la nivel de municipiu care s-au făcut până la ziua de astăzi. Caraman a menționat că știe ce are de făcut pentru a primi plăcere la orice oră când va intra în localitatea sa.
Lasă un răspuns