Stela Baltag: Admir femeile care își cunosc locul şi rolul lor în societate |#womeninspire

Stela Baltag este exemplul profesorului modern. La peste două decenii de experiență în domeniul educației, este pasionată de tehnologii și gadgeturi. În calitate de manager de programe la Tekwill Academy Kids, descoperă interesul tot mai sporit al generației Alfa față de tehnologii. Iar fiecare zi e o nouă provocare să ajungă la inima oricărui elev, să găsească soluții simple și accesibile pentru încercările sale. „Am certitudinea că misiunea mea e să fiu printre copii.” – și aceasta e vizibil prin durabilitate, rezistență, dedicare și implicarea profesională.

Funcția: Profesor, Liceul „Socrate”

Data, anul, locul nașterii: 21.05.1978, Verejeni, Telenești

Autoportret. Povestea mea e plină de oameni frumoși și speciali, iar miile de copii pe care i-am îndrumat în mai mult de 26 de ani de activitate au dat culoare vieții mele, am o legătură specială cu fiecare elev al meu. În anul 2013 am câștigat prestigiosul concurs Dirigintele Anului, iar peste doi ani, m-am învrednicit de titlul Pedagogul Anului. Sunt cea care are vise, speranțe, îmi plac provocările și nu încetez să performez. Sunt exact cine vreau să fiu, perseverentă și, mai zic elevii mei, sunt harnică și bună. De mai bine de 20 de ani sunt căsătorită cu un bărbat minunat și împreună am crescut o fiică, care este cea mai mare mândrie a noastră. Ne inspirăm reciproc, ne susținem zi de zi și trăim bucuria momentului.

Vocație. Am ales pedagogia, pentru că din casa părintească mi-a plăcut să mă joc cu copiii și să încerc să-i învăț ceva, aceasta a remarcat mama mea. Am admirat la copii cât de ușor pot trăi clipa, ei au capacitatea de a percepe fiecare zi ca pe un nou început, uită repede trecutul și ştiu să fie fericiţi şi să trăiască din plin prezentul. Așa mi-am dorit să trăiesc și eu. Dacă nu eram astăzi în școală, oricum aș fi fost printre copii. Sunt preocupată de tot felul de activități extrașcolare care îi ajută să se descopere, să fie pregătiți pentru viață.

Gustul vieții. Trăim în era vitezei, beau grăbită cafeaua printre pauze, nu observ culorile cerului pentru că răspund la mii de întrebări ale copiilor, or ei au nevoie să fie priviți în ochi. Recunosc că uneori nu simt cum trece timpul pe lângă mine. Am învățat, cu anii, să fiu mai puțin dură cu mine și mă accept așa cum sunt. Cel mai des mă ajută o carte bună, un film interesant, o plimbare la aer liber sau să merg la un spectacol, în așa fel alung gândurile sau grijile care mă urmăresc și apreciez mai mult valoarea mea și a timpului meu. Știu, sigur, că starea mea de bine rezonează cu rezultatele mele, sănătatea mea și viața are altă culoare. Periodic am nevoie să fiu eu cu mine, să caut argumente și justificări de ce ar trebui să procedez într-un anumit fel și nu pot digera informația falsă. Eu aleg să mă simt bine, să mă împac bine cu mine și să simt gustul vieții.

Inspirație. Admir femeile care acceptă provocările, știu ce vor, admir femeile cu caracter, cu voință, cu vise, femeile care îşi cunosc locul şi rolul lor în societate, care pun accent pe gândirea pozitivă, pe limbaj adecvat și armonizează o comunicare. Ce poate fi mai frumos decât o femeie sinceră cu ea însăși și cu cei de lângă? Admir femeile care nu își pun piedici și limite și care își dau frâu liber explorării, femei ce mereu descoperă, femei ce iubesc să cunoască, să evolueze și să iubească! Admir simplitatea și naturalețea…

Ultima carte citită? „Femei puternice”, de Louise L. Hay

Provocarea acestui an. Schimbarea locului de muncă a fost pentru mine o oportunitate de a explora noi domenii și de a dobândi noi competențe, cunoștințe, o oportunitate de a lucra și de a cunoaște alți oameni deosebiți.

Liniștea sufleteacă. Activitatea mea profesională nu se încheie doar odată cu plecarea elevilor, ci continuă și după ce ajung acasă. În fiecare zi sunt așteptată acasă de familia mea, cu care am construit ani în șir o relaţie sănătoasă, bazată pe respect și înțelegere. Îmi fac timp pentru plimbări și sport, conștientă că sunt indispensabile pentru un mod sănătos de viață. Cel puțin o dată în lună prefer să merg la spectacol sau un film bun. Timpul e prețios, de aceea contează pentru mine să fie petrecut calitativ!

GENERAȚIA MEA CREDE ÎN OMENIE, CUMSECĂDENIE ȘI, DACĂ ÎȘI DOREȘTE CEVA CU ADEVĂRAT, MUNCEȘTE PENTRU A OBȚINE.

#educație

COORDONARE: RODICA CIORĂNICĂ, FOTO: ARHIVA PERSONALĂ

Abonează-te la articolele

Vip Magazin