TOP BRANDURI 2019: POPA ȘI ASOCIAȚII

POPA ȘI ASOCIAȚII este una dintre primele companii de consultanță din Republica Moldova specializată în domeniul afacerilor. De mai bine de 17 ani, aceasta oferă servicii de consultanță în toate sectoarele avocaturii de business, incluzând fuziuni și achiziții, fiscalitate, litigii și arbitraje comerciale, precum și financiare și bancare.

SCURT ISTORIC

În 2002, în municipiul Chișinău a fost fondată compania de consultanță în afaceri „Consult Grup SRL”. În 2007, portofoliul firmei include peste 50 de companii locale și internaționale. În 2008, departamentul juridic al Consult Grup a înființat Casa de avocatură „Popa și Asociații”, specializată în avocatura de business. În 2010, „Popa și Asociații devine una dintre cele mai mari firme de avocatură din Republica Moldova. În același an, compania se extinde în Germania, prin deschiderea unui oficiu la Frankfurt am Main.

OBIECTIVE STRATEGICE

Unul din obiectivele strategice ale companiei a fost și este extinderea la nivel global. În istoria Casei de avocatură „Popa și Asociații” se numără și alte succese, precum acordarea asistenței mai multor companii în proiecte cu suma totală de peste 100 milioane euro. În portofoliul Biroului de avocatură se află astfel de clienți, precum: Moldova Zahăr, Pro TV, B Braun, Clinica Sante, Alexandrion Group, SEDICO Pharmaceuticals, Veneto Banca, Innotech etc.

ALIANȚA LA NIVEL GLOBAL

În februarie 2019, Casa de avocatură „Popa și Asociații” s-a asociat cu GRATA International, o rețea globală de firme de avocatură independente, care își desfășoară activitatea în țările lor, dar sunt unite sub un brand unic. GRATA International oferă posibilitatea de a accesa țările din Eurasia, cum ar fi Kazahstan, Kârgâzstan, Turcia, Tadjikistan, Uzbekistan sau Rusia. Standardele stabilite de această firmă cu renume mondial vine în ajutorul Casei de avocatură „Popa și Asociații” să devină mai eficientă și să ofere clienților servicii de cea mai înaltă calitate, precum și acces la noi piețe prin intermediul unui partener local din Republica Moldova.

În același timp, din februarie 2010, Casa de avocatură „Popa și Asociații” este membru exclusiv al TAGLaw în Republica Moldova. Din Alianța TAG fac parte 280 de membri (16.500 de avocați) din 105 de țări ale lumii.

Aceste două alianțe strategice permit companiei să ofere servicii clienților în peste 100 de țări. Astfel, au acces deplin la cele mai bune practici moderne pentru a asigura calitate înaltă a serviciilor prestate.

ECHIPA

Fiecare casă de avocatură este suma oamenilor care o alcătuiesc. Ei sunt cel mai important instrument într-o afacere de succes. Echipa biroului „Popa și Asociații” este formată din persoane cu viziune, ambiție și angajament. Sunt oameni care lucrează pentru a asigura rezultatul dorit și a oferi ajutor într-o varietate de aspecte legale în mod fiabil și rapid.

CALITATEA

În toată istoria brandului, compania a lucrat la calitatea serviciilor pe care le prestează și mai puțin la promovarea acestora. Calitatea a fost cea care le-a format imaginea și, respectiv, poziția care o au pe piață. Clienții onești sunt cea mai bună publicitate pentru Casa de avocatură „Popa și Asociații”.

„O Tradiție de Excelență și Rezultate”

Acest slogan reprezintă Casa de avocatură „Popa și Asociații” și exprimă cel mai bine angajamentul acesteia pentru o muncă excelentă, cu dedicare și încredere reciprocă.

DIPLOME, PARTENERIATE ȘI CERTIFICĂRI ÎN 2019

EBA Moldova Member (European Business Association Moldova);

Trainer in the Project Doing Business (Training for Reform);

Mentor în cadrul programului „Acțiune pentru justiție”;

Associate Office of GRATA International in Republic of Moldova;

Highly Regarded Firm ranked in IFLR1000’s.

2020

Casa de avocatură „Popa și Asociații” are planuri mari pentru viitor. Compania vrea să-și extindă Parteneriatul „POPA” și să atragă atât avocați, cât și alți profesioniști din diferite țări alături de ea. La moment, sunt în proces de îndeplinire a acestor scopuri. A reușit multe, dar calea spre succes este lungă. Cu sârguință, împreună cu o echipă puternică, Casa de avocatură „Popa și Asociații” e sigură că va escalada munții.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin