Xenia Gavrilov & Vladimir Fotescu despre viața de părinți

Se spune că anii bisecți sunt cu adevărat speciali. Și toată omenirea pare să se fi convins de acest lucru în ultimele 12 luni. Pe lângă faptul că multe planuri ne-au fost date peste cap din cauza pandemiei, totuși pentru mulți 2020 rămâne a fi cel mai frumos cadou. Și asta pentru că anume în acest an au devenit părinți. Cum au aflat despre marea noutate, ce prenume au ales pentru bebelușii lor, cu cine seamănă aceștia, dar și ce mesaje le-ar transmite copiilor lor în ziua când vor deveni maturi cu acte în regulă, veți afla de la eroii acestui proiect. Cine sunt ei, rămâne să-i descoperiți în câteva clipe. Dar, atenție! Urmează imagini care vor stârni multe amintiri și emoții. Sunteți gata?!

Aria

 

26.03.2020
3.478 kg
53 cm

Am aflat că vom deveni părinți chiar în ziua aniversării a 30 de ani ai soțului. Cu siguranță, a fost cel mai minunat cadou pe care l-ar fi putut primi vreodată. Reacția lui a fost pe măsură. O coincidență frumoasă care deja din start presupunea multe schimbări de bun augur.

Aria este primul nostru copil, care, apropo, este născută în aceeași zi cu motanul pe care l-am îngrijit de îndată ce a apărut în viața noastră, deci practica și instinctele de îngrijire ne erau bine dezvoltate până a veni Aria. Cu siguranță ne mai dorim copii, și încă un motan, evident. 

Micuța noastră are un nume minunat. Aria semnifică aerul și simbolizează leul, totodată este și luna ce deschide ciclul zodiilor – Berbec (Aries). Mai mult decât atât, are și o conotație muzicală – Aria, fiind piesa principală din operă! 

Acum seamănă cu mami, dar inițial semăna cu mine. E un copil cu prea multe calități, pozitive. Aria e foarte energică, zâmbăreață, pusă pe șotii și mereu pregătită de aventuri. Ca orice părinte, ne-am dori să crească o persoană cu verticalitate și principii morale solide. Totodată, vom încerca să-i insuflăm dragostea pentru artă și muzică, însă doar ea va fi în măsură să-și descopere vocațiile. 

Vom încerca să o ghidăm și să o învățăm să facă deosebirea dintre bine și rău. Cu siguranță, îi vom da „cei șapte ani de acasă”. În materie de tradiție și datină, e responsabilitatea noastră ca ea să le cunoască, să le respecte și să le păstreze în suflet oriunde s-ar afla. Și cel mai important, ne dorim ca Aria să crească o persoană altruistă, empatică, să nu neglijeze sentimentele celorlalți, să dea dovadă de perspicacitate și cumpătare în orice circumstanțe.

Odată cu apariția ta, am devenit mai sensibili și mai empatici. Totodată – mai echilibrați și responsabili. Acum îi înțelegem pe părinții noștri, care la nesfârșit ne repetau: „O să deveniți părinți și veți înțelege”! Iar noi am înțeles că ești un copil minune și mereu vei fi așa! 

Te iubim la nesfârșit…

Abonează-te la articolele

Vip Magazin