Alina Tropaneț – femeiea ancorată în realitate, cu ambiții și caracter puternic | #40under40

am învățat din propriile greșeli destul de devreme

ALINA TROPANEȚ

Fondatoare XO studio, XO events, XO flowers

Alina Tropaneţ este femeia cu ambiţii, caracter puternic, atitudine jovială, dar totodată precaută și bine ancorată în realitate, păstrîndu-și mereu propria opinie ca punct final de reper. Își iubește familia, este o fiică bună, dar și o soţie minunată. De aproape 10 ani își crește cu dragoste un vis – de a realiza compoziţii florale deosebite, care încântă și aduc frumuseţea în inimile oamenilor.

Simţul estetic l-am moștenit de la mama. Mi-au plăcut dintotdeauna florile și senzaţia de pace interioară atunci când le privești sau lucrezi cu ele. Dar, cu cât priveam mai atent detalii ce ţin de aspect, înflorire, compoziţie, cu atât mai mult toate acestea mi se imprimau adânc în conștiinţă. Am început să ador mirosul florilor proaspăt tăiate, să le admir coloristica și diversitatea uimitoare, într-un cuvânt — să le iubesc. Fără a sta mult pe gânduri, m-am avântat în acest paradis.

Astăzi, XOstudio are aproape zece ani, iar de un an am lansat proiectul XOstudio FLOWERS. Ca sursă de inspiraţie mi-am luat oameni din anturajul meu, care deja activau în domeniul organizării de evenimente. Îmi plăcea mult activitatea lor dinamică și diversă care presupunea multă comunicare și creativitate. Toate acestea le-am primit la pachet odată cu deschiderea XOstudio – având ca scop realizarea de decoruri pentru evenimente. Următorul proiect s-a născut pe timp de pandemie. Acest moment de stand by mi-a oferit timp pentru a privi dincolo de hotare, unde am descoperit o nouă viziune în domeniul floristicii și am decis să nu aștept, dar să acţionez. În scurt timp, mi-am pregătit tot de ce aveam nevoie pentru un studiou modern de floristică.

peste 300 de proiecte realizate

Are de câștigat cel care învaţă din propriile greșeli destul de devreme. Am început să administrez o companie la o vârstă destul de tânără și da, nu a fost totul perfect. Dar nu m-am descurajat, mi-am pus zâmbetul pe faţă și am continuat să merg mai departe, învăţând.

Sfatul meu pentru tinerii antreprenori este să nu lase mâinile în jos la jumătate de cale, să creadă în ideea proprie, să nu accepte milioanele de sfaturi de la cei care nu știu nimic despre afacerea lor.

Principii care nu-și vor pierde din actualitate:

  • Orice perioadă de criză – înseamnă noi oportunităţi.
  • Cel care nu-și schimbă părerea niciodată, nu va fi mâine mai înţelept decât azi.
  • Totul va fi bine!

Succesul este abilitatea de a trece de la un eșec la altul, fără a-ţi pierde entuziasmul. Reușitele mele s-au făcut simţite anume atunci când am început să lucrez continuu, să citesc anumite cărţi, să caut noi informaţii și să mă înconjor de oameni cu o energie pozitivă debordantă.

Perfecţiunea… e unul din obiectivele la care lucrez zilnic atât pentru dezvoltarea companiei, cât și cea personală. Vreau să studiez mai mult limbile străine. Și… să devin mamă.

Peste cinci ani mă văd… trăind în altă ţară, din păcate. Într-o lume nouă, unde poţi avea visuri mari, unde împreună cu soţul meu vom merge la teatru, în muzee și ne vom relaxa în iarba moale a unui gazon proaspăt îngrijit, citind dintr-o carte. Sfera mea de activitate va rămâne însă aceeași, deoarece iubesc să ofer frumuseţe oamenilor – și acest sentiment e o parte din mine.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin