COMUNITATE
Fişier
FONDATOARE MCHARITY
DATA ȘI LOCUL NAȘTERII: 10.08.1987, S. GEAMĂNA, R-NUL ANENII NOI
CARTEA PREFERATĂ: „OAMENII FERICIȚI CITESC ȘI BEAU CAFEA”
FILMUL PREFERAT: GLADIATORUL
COORDONARE: EUGENIA ION
FOTO: ARHIVA PERSONALĂ
Nu-mi este frică să înfrunt lumea
Tatiana Rusu
Este genul de om care trăiește cu principul:„Cine pe sărmani ajută, pe Dumnezeu împrumută.”
A ajutat sute de oameni prin intermediul fundației Mcharity și spune că nu are de gând să se oprească vreodată. Dăruiește și nu așteaptă nimic în schimb. Fericirea ei sunt oamenii care au învins boala și recunoștința lor sinceră.
Autoportret: Sunt un om viu, cu sentimente trăite la intensitate și cu principii de viață înrădăcinate adânc încă din familia în care m-am născut. Sunt o fire nonconformistă și visătoare, urăsc minciuna și fățărnicia. Lupt dintotdeauna pentru dreptate, pentru a mea sau pentru a celui de alături. Nu-mi este frică să înfrunt lumea și nu voi sta la masă cu cineva care nu mă respectă și nu respectă pe cei din jur.
Anul 2022 a fost destul de dificil în plan global. Cea mai mare realizare a anului care a trecut, probabil, a fost faptul că am trecut peste, am reușit să ne ținem împreună sănătoși, și am reușit să îi ajutăm pe cei care au avut nevoie de suport.
Fundația MCharity a apărut ca o necesitate a platformei de crowdfunding: www.mcharity.org, pentru o mai bună implimentare, transparență și credibilitate. Apoi ca o cerință din partea oamenilor care ne solicitau ajutorul în număr tot mai mare. Nu poți să te descurci singur, e nevoie de o comunitate de oameni care să creadă în minuni, empatie și solidaritate. Noi colectăm bani pentru oameni, pentru urgențele și necesitățile lor, însă eu vreau mult mai mult de la această fundație. Vreau să creăm legături și sentimente. Vreau să fie comunicare stabilă, astfel apar diferite evenimente, ca o cale de a uni donatorii cu beneficiarii și de a crea o mare familie a bunătății. „Frumusețe fără limite” este despre asta, despre punerea în valoare a membrilor comunității noastre.
Dacă ar fi să dau timpul înapoi, negreșit aș alege aceeași cale. Oricât de greu ar fi, sunt obișnuită cu provocările și nu sunt genul de om care să stea liniștit în colțul său de simplu spectator. Oamenii pe care îi ajutăm, dar și cei care ajută, sunt cei mai buni. Cu trecerea timpului, am dezvoltat o imunitate împotriva durerii. Dacă mă apuc de plâns, atunci cum aș mai putea să ajut?
Probabil dedicarea, compasiunea și empatia sunt daruri cu care te naști, ca mai apoi să le amplifici sau să le diminuezi. Eu am ales să le amplific și să-mi fac un scop în viață din ele, mă hrănesc cu zâmbetele oamenilor. Reușesc doar pentru că sunt susținută de familie și prieteni. Când simt că nu pot, mă retrag pentru o zi sau două. Petrec timp cu fiica mea, care e de o pozitivitate rară, sau cu prietenii cei mai apropiați, care îmi înțeleg tăcerea sau îmi acceptă of-ul.
De-a lungul timpului am trecut prin multe experiențe plăcute și neplăcute. Cel mai greu a fost să construiesc o comunitate în jurul unei idei de a ajuta oameni. Lipsa de informații și concepția greșită față de ceea ce înseamnă binefacere, lipsa susținerii organelor competente, necomunicarea între organizații, sunt doar câteva obstacole peste care a trebuit să trecem sau cu care încă ne mai luptăm. Dar când ai un scop și când știi că ceea ce faci – o faci bine, atunci continui și găsești soluții.
Binefacere înseamnă să faci un bine fără să aștepți răsplată. Publicul este comunitatea pe care am creat-o și pe care o dezvoltăm zilnic. Iar pentru a putea ajuta cât mai multă lume, e nevoie de o comunitate cât mai mare, de încredere și solidaritate. Și atunci e imperios de necesar să fii în armonie cu rezultatul acțiunilor tale, cu oamenii care se implică și care îți acordă suport. Sunt veșnic recunoscătoare acestui tip de activitate, anume pentru oamenii pe care îi întâlnesc.
Lecția de viață? Să trăiești fiecare clipă, căci nu se știe când e ultima. Să iubești tot ce faci, pe toți cei care îi ai alături și să dăruiești ori de câte ori poți.