Valentina Andreev: O viață în fabrică | #womeninspire

De câteva luni a renunțat la funcția de Director General al TRICON. Dar, pentru că cei 51 de ani nu pot fi șterși cu o semnătură, se trezește în fiecare dimineață și merge la muncă. Nu își imaginează viața ei fără fabrică, magazine, oamenii de acolo. I-a rămas o funcție importantă în Consiliul de Administrare, acțiuni și o mulțime de amintiri… unele frumoase, altele dureroase, culese din toată viața ei dedicată industriei de tricotaje.

Dna Valentina, ați petrecut mai mult de jumătate de viață la Cahul. Sunteți născută la Cahul? 

Sunt născută în Nezavertailovca, în Transnistria. Am terminat tehnologia tricotajului în Bender, adică Tighina. Am mers la colegiu, pentru că îmi era frică că la facultate nu voi reuși din prima. Pentru Transnistria erau foarte puține locuri la institut. Pe atunci, era mare rușine dacă nu erai admis imediat după absolvirea școlii. Fratele meu nu a trecut concursul și a venit acasă noaptea, să nu îl vadă nimeni. Am terminat colegiul cu diplomă roșie și am ales să vin la Cahul, unde făcea armata primul meu soț. Pe atunci director era dl Zeiman și îmi amintesc că l-a chemat pe șeful Direcției de tricotaje, m-a prezentat și mi-a zis – începe să lucrezi, poate vei deveni șef de secție sau director vreodată. Mi s-a părut că râde de mine. Care șef de secție? Nu îmi imaginam că pot ajunge atât de sus. O lună am lucrat la mașina de cusut, apoi am fost pe rând tehnolog, constructor, maistru…

Deci, se poate face carieră prin muncă, fără pile și alt gen de susținere?

 Da, categoric, eu am muncit foarte mult. Am trecut prin multe situații grele.

Arătați fantastic și acum. Bănuiesc ce frumoasă erați încă de pe atunci! V-a ajutat exteriorul în carieră? E greu de spus. Dar îmi amintesc că fierbeam în fiecare dimineață bigudiurile și mergeam mereu la muncă cu părul aranjat. Dar îmi place enorm generația de azi – fete frumoase, deștepte. De asta, pe lângă fiecare specialist cu experiență, am grijă să fie și un tânăr care să învețe din practică. Din păcate, fabrica are azi un potențial mult mai mic – de la 3000 de angajați am ajuns la 300. Pe atunci aveam filiale într-o mulțime de raioane, iar tricotajele noastre se vindeau în tot spațiul sovietic.

Cum a fost parcursul dvs.? 

Am venit la Tricon în 1970, iar în 1990 am devenit director interimar. La un an distanță, am fost numită director general. Un an mai mult decât complicat, marcat de o criză uriașă. Am trecut prin multe, dar am reușit. Însușeam totul – restructurare, schimb de experiențe în Germania și Polonia, unde am mers să văd cum funcționează fabricile private. Când mergeam la expoziții, vedeam altă calitate. Oaspeții de peste hotare, rămâneau cu gura căscată când ne vedeau cum călcam tricotajele cu fiare de călcat vechi, prin cârpe stropite cu apă. Treptat, am schimbat utilajele și fiarele de călcat. Am început să lucrăm în două schimburi. Am fost numită inginer-șef când eram gravidă cu al doilea copil. Dna ministru nu m-a lăsat să refuz, am lucrat până a naște, mă uitam numai după progres.

Ce primeați în schimbul acestei dedicații? 

Doar satisfacție. Zburam în drum spre serviciu.

A avut de suferit familia dvs. din cauza progresului? 

Da, se mai întâmpla, dar eu nu mă gândeam la carieră. Pur și simplu munceam. Din cauza asta mi-am pierdut al doilea copil, a murit la câteva zile de la naștere. A fost o mare durere, greu de adus aminte…

Începe să lucrezi, poate vei deveni șef de secție sau director vreodată. Mi s-a părut că râde de mine.

Care sunt regulile de care vă conduceți? 

Știu că dacă cazi, te ridici și mergi înainte. Respect oamenii. Mi-e plăcut să răspund dimineața la saluturile paznicului, ale menajerei.

Cum vă îmbrăcați fiind șefa fabricii de confecții? 

Îmi coseam singură modele din Burda. La nunți mă străduiam să fiu cea mai frumoasă, îmi coseam rochii lungi cu fundă mare la spate. Când am ajuns inginer-șef, coseam la fabrică.

Ce pasiuni aveți? 

Mă strădui să citesc (acum citesc despre mama lui Elon Musk), să călătoresc. Dar, când nu plec nicăieri, mă scol dimineața, mă îmbrac și vin la lucru. Nu pot fără asta. De câteva luni nu sunt director. Dar oricum vin la muncă. Am muncit aici atâția ani, am fost cinstită cu oamenii, am o funcție în consiliu. Asta e viața mea.

Dacă ați avea acum 25 de ani și ați întoarce timpul, ce ați face altfel? Cred că nu aș schimba nimic.

Text: Rodica Ciorănică, Foto: Lina Burbulea

Abonează-te la articolele

Vip Magazin