Victoria Josan
Mă numesc Victoria, am peste 10 ani de experiență în domeniul economic-financiar și într-o zi am realizat că vreau să fac altceva…Atunci a luat amploare căutarea mea continuă de sens și autodefinire.
Căutarea mea de sine a devenit un proces profund, îmi doream să înțeleg cine sunt dincolo de aspectele exterioare și rolurile pe care le am în viață. Aveam o dorință intensă de a mă cunoaște și de a-mi explora adâncimile minții și ale sufletului. Tot căutam răspunsuri la întrebări esențiale precum: Cine sunt eu cu adevărat? Care este vocația și misiunea mea aici pe Pământ?
Căutarea de sine, permanentă în natura ei, părea a fi un proces în continuă desfășurare, fără o destinație finală. În timp ce treceam prin diferite etape ale vieții, prioritățile mi se schimbau și, implicit, modul în care mă percepeam.
În această căutare, am întâlnit momente de autocunoaștere profundă, dar și momente de confuzie și nesiguranță. Mi-am întâlnit puterea, dar și propriile frici, prejudecăți și convingeri.
Într-un final, am simțit că dacă îmi doresc să ies din acest maraton continuu de autocunoaștere și autodescoperire, trebuie să fac altceva.
Am simțit că dacă vreau să mă apropii de mine, trebuie să mă distanțez de tot ce deja știam și făceam.
ȘI DRUMUL ADEVĂRAT CĂTRE MINE A AVUT NEVOIE DE… DRUM.
Pentru a ajunge mai aproape de esența mea, a fost nevoie să merg mai… departe.
Prima mea interacțiune cu munții Bucegi a avut loc pe 4 aprilie 2023. Acea zi a început diferit și ce mi s-a întâmplat atunci, mi se întâmplă extrem de rar.
În acea dimineață m-am trezit destul de devreme, aveam de parcurs drumul de la Chișinău spre Bucegi. Mă pregătisem cu câteva zile înainte și totul părea a fi în regulă. Aveam o stare de liniște și o așteptare plăcută a ce urma să mi se întâmple, până în clipa în care am ieșit din casă și mi-am văzut mașina cu o anvelopă dezumflată.
Era prea devreme pentru a apela la ajutor și nici nu aveam timp pentru asta. Am trăit în acel moment stări ce oscilau între furie și dezamăgire totală, dar care nu au durat mult…
Instantaneu, în mine s-a așternut o liniște atât de profundă, o siguranță și o cunoaștere clară a ceea ce am de făcut. Aveam în mașină o pompă electrică ajunsă acolo „întâmplător”, am umflat anvelopa și am pornit la drum.
În câteva ore eram la Iași, acolo viața mi-a adus în cale un suflet minunat, prietena mea, pe care o văzusem atunci pentru prima dată, dar pe care o cunoșteam cel puțin de-o viață. Am lăsat mașina mea într-o parcare, cu recunoștință că am ajuns cu bine și ne-am continuat drumul deja împreună.
DAR PROVOCĂRILE NUMAI ÎNCEPUSERĂ…
4 aprilie 2023 s-a lăsat memorat cu Cod Portocaliu de ninsori viscolite și vreme rea în toată România. Cu fiecare kilometru parcurs ningea tot mai tare, vizibilitatea devenea tot mai mică, numărul mașinilor blocate în zăpadă era în permanentă creștere.
Și noi tot înaintam spre Bucegi…
Primeam mesaje despre drumurile blocate și le ocoleam, tot urmăream mașini și oameni care rămâneau blocați și noi tot înaintam…
Munții înzăpeziți din calea noastră îmi dezvăluiau o altă lume, o lume unde timpul părea să se oprească sau să nu mai fie. Cu cât ne apropiam de destinație, cu atât mai mult se trezeau simțurile mele în fața acelui spectacol al naturii. Era ca și cum inima mea interacționa cu spațiul din jur, iar privirea mea pătrundea în adâncurile unei lumi ascunse, unde cuvintele nu ajungeau, unde doar prin emoții puteam sa experimentez acea magie.
ÎN APROXIMATIV 12 ORE AM AJUNS LA AMFITEATRUL TRANSILVANIA.
Tot în acea zi l-am cunoscut pe domnul Constantin Robu, proprietarul acestui loc și cel care creează și prin care se întâmplă acolo minuni. Un om cu o poveste de viață excepțională, poveste care devine felinar pentru cei care caută o înțelegere mai profundă a existentei. Cuvintele căruia au proprietatea să atingă suflete și sa deschidă inimi.
Cum să înțelegi că obstacolele sau încercările vieții sunt pentru a-ți verifica veridicitatea dorințelor sau sunt semne să te oprești?
Nu cred că am un răspuns clar, sau un algoritm bine definit, dar cert e că atunci când îți dorești cu adevărat ceva, în diverse situații nici nu îți apare ideea să cedezi și atunci începe magia… doar după ce a verificat dacă poate să-și deschidă ușa în fața ta, dacă se poate încredința ție.
A DOUA OARĂ AM REVENIT LA AMFITEATRUL TRANSILVANIA VARA, SĂ MĂ BUCUR ÎN LINIȘTE DE ZIUA MEA DE NAȘTERE.
Și am avut parte de o alta magie, pe vârful muntelui, sub cerul senin și în bătaia vântului, am ascultat live muzica lui Gheorghe Iovu. Cânta doar pentru mine…. Melodiile lui – rugăciuni puse pe note ce au deschis porți către divinitate, unde toate gândurile și grijile si-au pierdut sensul în fața înălțimilor și profunzimilor sonore.
În acea stare de liniște interioară am simțit dorința sa păstrez acele clipe într-o formă palpabilă. Mi-am luat atunci agenda și un stilou și am început să scriu fără întrerupere, cuvintele curgeau în mod natural din interiorul meu. Am reușit să capturez toate trăirile acelui moment. Deși am mai încercat să scriu în diverse momente din viață, atunci am simțit acest flux continuu de creativitate, în care gândurile se contopesc armonios cu fiecare mișcare a mâinii mele, transformând în cuvinte toate sentimentele și stările pe care le-am trăit atunci.